Poliţia spaniolă a confiscat peste 3.000 de obiecte din Antichitate: Şapte presupuşi traficanţi au fost arestaţi în Andaluzia

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 21-07-2025 23:43

Actualizat: 22-07-2025 02:43

Article thumbnail

Sursă foto: charlesgubbins.com

Şapte presupuşi traficanţi au fost arestaţi în Andaluzia, în sudul Spaniei, în cadrul unei operaţiuni care a permis confiscarea a peste 3.000 de obiecte din Antichitate, în special monede, probabil furate din situri arheologice, a anunţat luni poliţia spaniolă, relatează AFP, conform News.ro.

Autorităţile suspectează că aceste obiecte erau destinate vânzării online către cumpărători din Italia, Japonia şi Statele Unite.

Pe lângă monede, au fost găsite proiectile de praştie din timpul romanilor, lămpi cu ulei şi vârfuri de săgeţi.

„Unele dintre obiectele confiscate sunt într-o stare de conservare atât de bună, încât nu ar fi putut fi extrase decât dintr-un sit arheologic, deocamdată necunoscut”, a precizat poliţia.

Suspecţii sunt acuzaţi, printre altele, de apartenenţă la o organizaţie criminală, spălare de bani şi încălcarea legislaţiei privind protecţia patrimoniului cultural.

Obiectele confiscate au fost predate pentru analiză Muzeului Arheologic din Sevilla.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri