Cele cinci victime ale atacului comis săptămâna trecută în Norvegia au fost ucise cu o armă albă de suspect care, cel mai probabil, şi-a pierdut sau s-a debarasat de arc şi de săgeţi în cursul incidentului, a anunţat luni poliţia norvegiană, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Într-un anumit moment, el se debarasează sau îşi pierde arcul şi săgeţile", a afirmat inspectorul Per Thomas Omholt, descriind desfăşurarea atacului în cadrul unei conferinţe de presă. "La Hyttegata el a ucis cinci persoane cu o armă albă, atât în locuri private, cât şi în spaţiul public", a precizat poliţistul.
Poliţia, care până acum indicase că suspectul Espen Andersen Braathen era înarmat cu un arc şi cu săgeţi precum şi cu alte două arme, nu a dorit să precizeze despre ce arme este vorba, invocând motive legate de anchetă.
"Totul indică faptul că aceste victime au fost ucise la întâmplare", a afirmat Per Thomas Omholt.
Potrivit poliţiei, peste zece persoane au fost astfel vizate de tiruri cu arcul la începutul atacului, dar niciuna nu a fost ucisă cu această armă.
Suspectat de radicalizare islamistă, Espen Andersen Braathen, un danez de 37 de ani, a recunoscut că a ucis cinci persoane şi a rănit alte trei în acest episod care s-a produs la Kongsberg, oraş din sud-estul Norvegiei.
"În ceea ce priveşte motivul, o maladie rămâne principala ipoteză. În ceea ce priveşte convertirea la islam, această ipoteză este slăbită", a adăugat Per Thomas Omholt.
Plasat în detenţie provizorie într-o instituţie medicalizată, suspectul, care a fost deja interogat îndelung, nu mai poate fi audiat în prezent.
O evaluare psihiatrică este în curs pentru a determina dacă el poate fi tras sau nu la răspundere pentru actul său.
Sâmbătă poliţia a identificat cele cinci victime, între care patru femei şi un bărbat. Este vorba despre Andrea Meyer (52 de ani), Hanne Merethe Englund (56 de ani), Liv Berit Borge (75 de ani), Gunnar Erling Sauve (75 de ani) şi Gun Marith Madsen (78 de ani).
Poliția s-a răzgândit: Victimele atacului din Norvegia nu au fost ucise cu arcul, așa cum s-a spus
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

264
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
264

959
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
959

1.409
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.409

659
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
659

946
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
946

1.185
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.185

103
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
103

1.662
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.662

1.003
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.003

3.070
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.070

55
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
55

90
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
90

6.618
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.618














Comentează