Poliţia germană investighează câteva cazuri ale misteriosului 'sindrom Havana', care a afectat în jur de 200 de diplomaţi americani şi membri ai familiilor lor în întreaga lume, semnalate la ambasada SUA la Berlin, informează vineri Reuters.
În 2016, mai mulţi diplomaţi americani aflaţi la post în Cuba au început să se plângă de stări de rău din motive necunoscute. Dar cazul nu a ieşit la lumină decât în 2017, când preşedintele de la acea vreme Donald Trump a rechemat majoritatea diplomaţilor americani de la Havana, pentru a răspunde acestei noi ameninţări.
Ca răspuns la o informaţie publicată de săptămânalul Der Spiegel, poliţia berlineză a declarat că începând din august investighează un ''presupus atac cu armă sonică împotriva angajaţilor ambasadei SUA'', dar a refuzat să ofere informaţii suplimentare.
În iulie, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), William Burns, a declarat că există aproximativ 100 de ofiţeri CIA printre cei 200 de cetăţeni americani afectaţi de 'sindromul Havana'.
El a adăugat că este ''foarte posibil'' ca simptomele să fi fost cauzate în mod deliberat şi că Rusia ar putea fi responsabilă pentru asta. Moscova a negat orice implicare.
În 2018, simptome similare au raportat circa 12 diplomaţi americani în China. Astfel de cazuri au fost semnalate succesiv în Germania, Australia, Rusia, Taiwan şi chiar la Washington.
În iulie, publicaţia The New Yorker relata despre existenţa a peste 20 de cazuri la Viena, în Austria, de la începutul anului. Diplomaţii în cauză au semnalat diverse simptome, între care probleme de echilibru şi ameţeli, de coordonare şi de mişcare a ochilor, precum şi anxietate, iritabilitate şi ceea ce victimele au numit 'ceaţă cognitivă'. Au fost diagnosticate chiar leziuni cerebrale.
Poliţia germană anchetează cazuri ale 'sindromului Havana' la ambasada SUA la Berlin
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.634
„Nostradamus al Chinei" a prezis cum se va sfârși războiul din Iran: „Aceasta va schimba pentru totdeauna ordinea globală"
1.634

35
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
35

6.527
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
6.527

3.837
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.837

27
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
27

2.937
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.937

9.878
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
9.878

2.084
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.084

5.268
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.268

1.729
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.729

191
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
191

1.961
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.961

138
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
138

















Comentează