Departamentul de Sănătate (DOH) din Filipine a confirmat joi că poliomielita a reapărut pe teritoriul naţional filipinez, la aproape două decenii după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunţase eradicarea bolii în această ţară în anul 2000, informează Xinhua potrivit Agerpres.
Francisco Duque, secretar de stat pentru Sănătate, a confirmat că DOH a declarat "starea de epidemie" după ce reprezentanţii săi au detectat boala în organismul unui copil de trei ani din provincia Lanao del Sur, aflată în sudul ţării.
Într-o conferinţă de presă, Francisco Duque a spus că fetiţa în cauză, care nu era vaccinată contra poliomielitei, se simte bine în prezent, deşi prezintă anumite sechele după "o paralizie reziduală".
În afara acestui caz deja confirmat, DOH aşteaptă confirmarea unui alt caz suspect de "paralizie acută flacidă".
Francisco Duque a mai spus că poliovirusul a fost detectat în mostre prelevate din sistemul de canalizare din Tondo, un district din capitala ţării, Manila, dar şi din canalele navigabile din Davao, un oraş major din sudul statului filipinez, în cadrul unor acţiuni regulate de monitorizare a calităţii mediului.
"Mostrele au fost testate de Institutul de Cercetări pentru Medicină Tropicală şi verificate de Institutul Naţional Japonez pentru Boli Infecţioase şi de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite", a precizat acelaşi oficial filipinez.
El a explicat că este suficient un singur caz confirmat de poliomielită cu poliovirus de tip 2, sau două mostre de mediu pozitive asociate genetic cu două zone diferite, pentru confirmarea unei epidemii într-o ţară unde boala fusese declarată eradicată.
Poliomielita este o boală infecţioasă care se răspândeşte cu rapiditate. Poate să provoace paralizie şi, în cazuri mai rare, poate fi fatală. Nu există un tratament care să vindece poliomielita. Totuşi, poate fi prevenită prin doze multiple de vaccin anti-polio, care sunt considerate de multă vreme sigure şi eficiente.
Filipine a fost declarată o ţară în care poliomielita a fost eradicată în octombrie 2000, după ce ultimul caz de poliovirus fusese raportat în 1993.
Francisco Duque afirmă că reapariţia poliomielitei în Filipine a fost cauzată de acoperirea scăzută a imunizării populaţiei împotriva acestei boli, salubritatea şi igiena ecologică precare şi monitorizarea scăzută a bolilor.
DOH, în strânsă coordonare cu diviziile guvernamentale locale şi cu agenţiile naţionale aferente, dar şi cu sprijinul oferit de OMS, UNICEF şi alţi parteneri, "pregăteşte o reacţie rapidă pentru a contracara epidemia de poliomielită".
Aceste măsuri includ o serie de vaccinări orale sincronizate contra poliomielitei, pentru a proteja orice copil cu vârsta de sub cinci ani de riscul de a contracta virusul, în octombrie 2019.
În plus faţă de campania de imunizare, Francisco Duque a reamintit populaţiei "să practice o mai bună igienă personală, să îşi spele mâinile cu regularitate, să folosească toaleta, să bea doar apă sigură şi să gătească mâncarea cu minuţiozitate".
Poliomielita a reapărut în Filipine după 19 ani
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

296
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
296

2.310
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
2.310

1.365
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.365

2.806
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
2.806

10.443
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
10.443

3.197
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.197

61
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
61

61
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
61

3.374
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.374

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.385
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.385

76
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
76

















Comentează