Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat sâmbătă, la Târgu Mureş, că există posibilitatea să nu mai fie nevoie de iniţierea unei noi moţiuni de cenzură împotriva Guvernului condus de Victor Ponta, pe motiv că PSD ar putea să-l mazilească pe premier.
"În toamnă vom avea o moţiune de cenzură împotriva acestui guvern lipsit de legitimitate, la începutul sesiunii (parlamentare - n.r.) vom stabili calendar, temă şi când o vom depune. Dar eu am convingerea că există posibilitatea să nu mai avem nevoie de această moţiune de cenzură şi nu pentru că Victor Ponta ar înţelege ce înseamnă onoarea într-un gest de demisie, ci pentru că PSD va înţelege că punctele electorale se vor pierde dacă vor sta cu Victor Ponta în fruntea Guvernului, care e piatră de moară pentru ei acum", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Alina Gorghiu.
Ea a spus că, până atunci, PNL îşi va continua rolul de opoziţie şi va crea în continuare presiune inclusiv prin continuarea campaniei de strângere a semnăturilor pentru demiterea lui Victor Ponta.
"Dacă nu ar fi existat această presiune din partea opoziţiei, nu ar fi încercat acest teatru ieftin cu demisia de la şefia PSD. A crezut că este un debuşeu suficient pentru a elimina sau a mai pierde din presiunea publică, lucru care nu i-a reuşit, dar PNL face opoziţie în continuare. Avem acea campanie de strângere de semnături pentru demiterea lui Ponta, chiar dacă nu produce efecte juridice aşa cum încearcă PSD-iştii să spună public, pentru noi este esenţial să comunicăm electoratului din România de ce Guvernul Ponta este toxic. Şi sunt convinsă că mulţi au înţeles de ce", a explicat Gorghiu.
La rândul său, copreşedintele PNL Vasile Blaga a arătat că, dacă ar privi doar din perspectiva partidului, ar fi de acord ca Victor Ponta să rămână în fruntea Guvernului până în 2016, întrucât PSD ar intra în disoluţie, însă liberalii trebuie să acţioneze întrucât la mijloc sunt interesele ţării.
"Dacă am fi cinici, am spune să stea până în 2016, dacă aş judeca numai din punct de vedere al Partidului Naţional Liberal, pentru că fiecare zi a lui Victor Ponta în fruntea Guvernului României face ţăndări PSD-ul. Numai că, din păcate, la mijloc este şi România. Aceasta este singura problemă pentru care avem toate aceste acţiuni, care ne stau la îndemână ca partid de opoziţie, mijloace democratice. (...) Noi, Partidul Naţional Liberal, cerem şi de la Târgu Mureş demisia domnului prim-ministru Victor Ponta pentru că efectiv fiecare zi în care domnia sa se află în fruntea Guvernului face foarte mult rău României. De lucrul acesta s-au convins până şi colegii săi din PSD şi vedeţi poziţiile lor publice. Dar pe noi ne interesează mai puţin ce se întâmplă în PSD, ne interesează ce se întâmplă în România, pentru că domnul Ponta sfidează pe toată lumea, îşi sfidează propriii alegători, sfidează ţara", a declarat Vasile Blaga.
Acesta a ţinut să precizeze că nici el, nici Alina Gorghiu nu îl consideră vinovat în vreun fel pe Victor Ponta, "dar şi dânsul, ca orice cetăţean, trebuie să se prezinte în faţa justiţiei şi să îşi rezolve problemele".
PNL, schimbare de strategie. Ce îl vor pe Ponta până în 2016
Articole Similare

429
Una dintre cele mai cunoscute cafenele din Centrul Vechi s-a închis fără explicații
429

329
Cortina va cădea în curând peste Jocurile Olimpice de iarnă: Verona scrie epilogul unei ediții memorabile
329

990
Gigantul JPMorgan recunoaște că l-a lăsat fără conturi pe Donald Trump, imediat după asaltul de la Capitoliu
990

1.065
Operațiune sub acoperire? Trei angajați din Silicon Valley, suspectați că au transmis secretele Google către Iran
1.065

552
Jucăriile pentru copii pot crea probleme în aeroport. Un copil de 4 ani a fost percheziționat din cauza unui obiect interzis
552

1.417
Teroare în toiul nopții: rachetele balistice rusești amenință Kievul, în timp ce mai multe explozii sunt auzite în tot orașul
1.417

1.905
Represalii fulger: Pakistanul lovește puternic ținte suspecte, după atentatele atribuite grupărilor sprijinite de Kabul
1.905

997
NASA anunță probleme majore: motivul pentru care misiunea astronauţilor în jurul Lunii este amânată
997

1.642
Kievul condamnă ultimatumurile energetice venite de la Budapesta și Bratislava: anunțul de ultim moment al MAE ucrainean
1.642

1.656
Gata cu alarmele apocaliptice: Raed Arafat schimbă strategia RO-Alert după valul de critici
1.656

1.022
Un semn al bolii Parkinson s-ar putea ascunde în păr, arată un nou studiu
1.022

979
Turiștii nu mai pot sta cât doresc în Thailanda. Autoritățile vor scurta perioada de șederea fără viză a străinilor
979

2.242
S-a activat portalul abundenței: o singură zodie lasă greul în urmă și intră într-o eră fabuloasă
2.242

















Comentează