PNL refuză categoric alianța cu AUR, anunțată de Petrișor Peiu pentru 2028: Nu este loc pentru ambiguităţi sau experimente riscante

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 11-02-2026 21:25

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

PNL refuză categoric ideea unei alianțe cu AUR, acum și în 2028, după declarațiile lui Petrișor Peiu. Prim-vicepreşedintele PNL Adrian Veştea repinge o posibilă guvernare PNL-AUR, după 2028, el afirmând că PNL nu ia în calcul nicio formă de colaborare cu formaţiuni extremiste.

PNL se aliază numai cu partide democratice

”Partenerii noştri naturali rămân cei care împărtăşesc valorile democratice. În spaţiul public au apărut declaraţii din partea unor lideri AUR privind o posibilă guvernare alături de PNL, după 2028. Vreau să fie foarte clar: PNL nu ia în calcul nicio formă de colaborare cu formaţiuni extremiste. Ne-am asumat o direcţie clară – pro-europeană, democratică, în sprijinul unei economii solide şi al respectului pentru libertăţile individuale”, a transmis Adrian Veştea, prim-vicepreşedinte PNL, într-o postare pe Facebook. 

”Asemenea declaraţii vin într-un moment în care observăm tot mai des o apropiere între PSD şi AUR, fie că vorbim de voturi în Parlament, fie de teme comune promovate public”, a adăugat Veştea.  

”Cred că România are nevoie, acum şi după 2028, de stabilitate, profesionalism şi respect pentru instituţiile statului şi cetăţeni. 

În această viziune, nu este loc pentru ambiguităţi sau experimente riscante”, a menţionat Adrian Veştea. 

Ce a propus AUR

Senatorul AUR, Petrișor Peiu, a declarat în cadrul emisiunii „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”, difuzată în exclusivitate de Gândul, că partidul său are o preferință clară pentru o colaborare politică cu Partidul Liberal Național (PNL), în defavoarea PSD, după alegerile parlamentare din 2028. Într-o intervenție în care a prezentat viziunea politică și economică a AUR, Petrișor Peiu a subliniat că principalele valori și obiective ale partidului sunt mai apropiate de cele ale liberalilor decât de cele promovate de social-democrați, scrie Mediafax care citează Gândul.

AUR are o strategie de viitor

„Am vrea, după alegeri, să guvernăm mai degrabă cu PNL decât cu PSD”, a declarat senatorul, evidențiind astfel orientarea strategică a AUR în viitorul scenariu politic al României.

Potrivit declarațiilor lui Peiu, AUR urmărește o guvernare bazată pe principii economice liberale, cu accent pe susținerea mediului de afaceri, reducerea birocrației și stimularea investițiilor interne și externe. Senatorul a argumentat că aceste obiective sunt mai ușor de implementat împreună cu PNL, un partid cu o viziune economică similară, decât într-o coaliție cu PSD.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri