Puternicele furtuni şi inundaţii înregistrate de la sfârşitul săptămânii trecute în sudul Chinei s-au soldat, până acum, cu cel puţin 66 de morţi, dispariţiaa 11 persoane şi evacuarea a 95.000 de oameni, a informat miercuri Ministerul pentru Probleme Civile, relatează EFE, citează agerpres.ro.
Peste 4,66 milioane de persoane au fost afectate de vremea rea în jumătatea de sud a ţării, unde 5.200 de case au fost distruse şi alte 74.000 au suferit daune, potrivit aceleiaşi instituţii.
Ploile torenţiale au provocat daune culturilor de pe 268.000 de hectare, din care 28.300 au fost complet distruse, iar pierderile economice totale sunt estimate la 5,33 miliarde yuani (820 milioane de dolari), a subliniat ministerul.
Una dintre cele mai afectate provincii a fost Fujian, unde cel puţin 35 de persoane şi-au pierdut viaţa şi una este dată dispărută în urma unei alunecări de teren care a acoperit duminică şantierul unei centrale hidroelectrice.
În China meridională începe sezonul ploilor, în care sunt frecvente inundaţiile şi taifunul, care în fiecare sezon estival cauzează moartea a sute de persoane. Meteorologii chinezi au avertizat că în 2016 acest sezon ar putea fi unul dintre cele mai rele din cauza fenomenului El Nino.
Ploi torenţiale şi inundaţii în China: 66 de morți și 95.000 de oameni evacuați
București
0°C
Articole Similare

1
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
1

56
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
56

124
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
124

370
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
370

20
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
20

272
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
272

267
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
267

2.172
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.172

1.114
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.114

1.358
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.358

1.437
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.437

621
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
621

1.628
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.628

















Comentează