Platforma Salarium, specializată în plata instant a avansurilor salariale, anunţă finalizarea unei runde de investiţii în valoare de 500.000 de euro de la Neogen Capital, cu scopul de accelerare a procesului de dezvoltare şi integrare cu operatorii de payroll şi cu platformele de beneficii, conform Agerpres.
"Ne bucurăm că am ridicat runda de la Neogen Capital. Aceasta va susţine planurile pe care le avem setate pentru perioada următoare şi totodată validează soluţia noastră şi aplicabilitatea ei în piaţa din România. Am reuşit să creştem o nouă nişă în ecosistemul de business românesc, aceea de 'salary on demand', care vine la intersecţia dintre payroll tech, fintech şi beneficii corporate. Neogen Capital, prin această rundă, ne-a acordat votul de încredere în ceea ce priveşte eforturile echipei de până acum şi ne solidifică creşterea care va urma. Vedem în Neogen mai mult decât un investitor, vedem un partener în realizarea planurilor de viitor, având ca obiectiv creşterea companiei şi democratizarea zilei de salariu", a declarat Alina Ştefan, CEO Salarium Fintech.
Salarium simplifică procesul de acordare a avansurilor salariale şi degrevează echipa de salarizare de efortul suplimentar. Implementarea soluţiei Salarium în companii este facilă datorită colaborării cu departamentele de salarizare şi a integrării cu operatorii de software de payroll.
Neogen Capital este unul dintre cei mai activi investitori de pe piaţa românească, cu diferite participaţii în companii din diverse sectoare de activitate: CleverTaxi (achiziţionat de Daimler AG), Vivre Deco, Casta Imobiliare sau Concept Apps SRL.
CEO-ul Neogen Capital, Călin Fusu, a fondat şi a condus compania BestJobs, care s-a deprins din Neogen într-o societate de sine stătătoare, denumită BestJobs Recrutare SA.
Platforma Salarium, specializată în plata instant a avansurilor salariale, a finalizat o rundă de investiţii în valoare de 500.000 de euro
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

11
Românii aleg să construiască mai mult în mediul rural: Cum s-a schimbat piața locuințelor în 2025
11

36
Conflictul din Orientul Mijlociu a scumpit carburantul. Când se vor scumpi biletele de avion?
36

37
Românii nu mai au bani să iasă la restaurant. Nota de plată a scăzut cu peste 10%
37

1.288
Războiul din Orientul Mijlociu poate schimba complet calculele economice ale lui Bolojan - avertismentul Consiliului Fiscal despre bugetul pe 2026
1.288

3.138
VIDEO De la 4,8 lei la fermă la peste 17 lei în magazin: ministrul Agriculturii cere verificări urgente pe piața cărnii de porc
3.138

966
Semnal de alarmă în economie! România cumpără mai mult decât vinde: deficit comercial uriaș la început de an
966

76
Al 30-lea vagon de călători modernizat de Electroputere VFU Pașcani urmează să fie livrat către beneficiar
76

24
Concurența și tarifele vamale trag în jos profitul pentru BMW în 2025
24

40
Tesla intră pe piața energiei din Marea Britanică: Elon Musk lansează Tesla Energy Ventures
40

3.129
Revoltă în aparatul Guvernului: sindicaliștii atacă bugetul lui Bolojan și vorbesc despre „austeritate socială”: Sacrificiul este cerut aproape exclusiv populației
3.129

88
Piloții Lufthansa protestează: vor fi anulate aproximativ 300 de zboruri pe zi
88

5.362
În destinația de vacanță a românilor au bubuit prețurile pentru turiști: La vară vom avea o surpriză neplăcută
5.362

3.050
VIDEO Premieră pentru agricultura românească - fermierii intră pe o piață uriașă. Florin Barbu anunță exporturi de miliarde de euro
3.050

















Comentează