Managerul de criză al OMS România, Heather Papowitz, recomandă un plan în contextul pandemiei de Covid-19 din România, cu obiective şi elemente clare, apreciind totodată că vaccinarea este singura soluţie.
Reprezentantul OMS s-a aflat în România timp de două săptămâni şi s-a întâlnit cu reprezentanţi ai medicilor de familie, ai spitalelor, precum şi din alte sectoare de activitate.
"Cred că toată lumea este interesată să găsească soluţii, începând de la nivel comunitar până la instituţii guvernamentale (...) şi doreşte într-un fel sau altul să fie parte a soluţiei. Cel mai important este să aducem la masa discuţiilor toţi actorii, astfel încât să existe un plan şi o voce pentru controlul pandemiei. Trebuie să existe un plan de acţiune foarte clar, cu obiective foarte clare, cu elemente care ţin de responsabilităţile fiecăruia şi care să fie aplicat la nivel de decizie. Prima dată trebuie să oprim acest val şi să reducem nivelul înalt al mortalităţii", a declarat Heather Papowitz, într-o conferinţă de presă susţinută la Camera Deputaţilor.
Potrivit acesteia, tratamentul pacientului pleacă de la domiciliul acestuia, de la asistenţa medicală primară.
"Important este ca să nu ajungem în situaţia în care viaţa pacienţilor este în pericol. Cel mai important, în momentul de faţă, este sistemul de acordare a asistenţei medicale primare, care trebuie să fie implicat în detectarea cât mai precoce a bolii, să asigure testarea şi să facă consiliere în ceea ce priveşte vaccinarea. Deci rolul medicinei de familie, medicinei ambulatorii, este foarte important, pentru că, dacă pacientul apelează repede şi trebuie educat în sensul acesta, la medicul de familie, trebuie să găsească o soluţie de diagnostic şi o soluţie terapeutică la medicul de familie. Este important să-i protejăm în primul rând pe cei vulnerabili şi pentru aceasta există aceste măsuri de sănătate publică - distanţarea, purtarea măştii", a explicat directorul OMS.
Heather Papowitz a subliniat, în context, că doar 21% dintre pacienţii cu vârsta de peste 80 de ani sunt vaccinaţi în România.
"Deci cei mai vulnerabili au cea mai mică acoperire vaccinală, deci ei rămân la risc crescut de infecţie şi la boală, care duce la complicaţii şi, din nefericire, la deces. Foarte importante sunt locurile de muncă care trebuie să fie organizate în aşa fel încât să reducă riscul de transmitere, să fie sigure pentru angajaţi şi acelaşi lucru trebuie să existe şi pentru şcoli. (...) Vaccinarea rămâne principala măsură, ea trebuie să protejeze mai ales categoriile vulnerabile şi există evidenţe, inclusiv în România, că în general, în formele complicate care ajung la terapie intensivă, sunt persoanele nevaccinate. (...) Dacă vrem să prevenim noi valuri de infecţie, vaccinarea rămâne, din păcate, dar şi din fericire pentru că avem vaccin, singura soluţie", a arătat managerul OMS.
Nu în ultimul rând, Heather Papowitz a arătat că cea mai importantă este comunicarea, apreciind că informaţia transmisă la nivel comunitar trebuie să fie coerentă şi să ajungă la oameni pe calea potrivită pentru fiecare categorie.
Planul OMS pentru controlul pandemiei în România: 'Detectarea cât mai precoce a bolii, să asigure testarea şi să facă consiliere în ceea ce priveşte vaccinarea'
București
9°C
Articole Similare

183
Dependența de clipuri scurte: Cum ne „fură” atenția scrollul infinit de pe telefon
183

1.539
S-au extras numerele la loto: Ce s-a ales de milioanele de la 6 din 49
1.539

1.185
Au ajuns primele avioane-cisternă ale SUA, dislocate în România, în contextul războiului din Orientul Mijlociu! Ministrul Apărării: 'Urmează să mai vină și altele'
1.185

6.386
ALERTĂ - Decizia CPN PSD. Grindeanu i-a trimis o scrisoare dură lui Bolojan: 'Lista greșelilor dvs. este lungă și dureroasă'
6.386

1.723
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
1.723

1.374
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.374

4.410
Noutate pentru românii care au carte de identitate electronică: buletinul cu cip devine "pix digital” pentru semnături PDF. Cum funcționează
4.410

2.685
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
2.685

4.734
În plină ședință a social-democraților, PNL amenință cu ruperea Coaliției: 'Orice altă atitudine situează PSD în afara acordului politic'
4.734

9.509
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
9.509

4.498
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
4.498

1.005
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
1.005

1.480
Dezbateri aprinse la CSM pentru numirile la marile parchete: Se va relua votul pentru Alex Florenţa şi Marius Voineag. Viorel Cerbu are interviu la DNA
1.480
















Comentează