Plângere la Poliție împotriva premierului Grindeanu

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 04-01-2017

Actualizat: 04-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nici nu a fost înscăunat premier, că deja au început problemele pentru Sorin Grindeanu. Acesta s-a ales cu o plângere la Poliție după ce Sindicatul Polițiștilor „Diamantul” a sesizat încălcarea legii de către cel care va conduce guvernul în următoarea perioadă, potrivit bugetul.ro.

Vezi și: VIDEO incendiar: Premierul Grindeanu încalcă legea în biroul lui Dragnea

Grindeanu a fumat în Parlament, încălcând legea susținută chiar de PSD. Acesta riscă o amendă contravențională între 100 și 500 de lei.

„Este un gest de spirit civic. Am vrut să semnalăm că și guvernanții noștri trebuie să respecte legea. S-a cerut sancționarea contravențională a domnului prim-mibistru”, a declarat un reprezentant al sindicatului, la Antena 3.

După ce a fost filmat fumând în biroul lui Dragnea de la Camera Deputaților, Sorin Grindeanu a susținut că era, de fapt, o țigară cu aburi, deci nu a încălcat legea antifumat.

Textul plângerii:

Catre,

INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMANE

In atentia domnului Inspector General

Subscrisa Sindicatul Politistilor din Romania “ Diamantul”, strada Ienachita Vacarescu nr.17A, sector 4, tel/ fax 021.3152.826, email:petitii.sprdiamantul@yahoo.com, prin vicepresedinte al Organizatiei Ilfov Dinca Emil Florin,

La data de 03.01.2017 in emisiunea de stiri de la orele 17:00 televiziunea Realitatea TV a prezentat un material video in care se putea observa ca premierul desemnat al Romaniei,domnul Sorin Grindeanu fuma in institutia publica a parlamentului incalcand prevederile Legii nr.15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

In acelasi material presedintele Senatului,domnul Calin Popescu Tariceanu a sfidat jurnalistii si totodata telespectatorii, afirmand cu nonsalanta ca nu are nimic impotriva fumatului in parlament si chiar dansul isi mai aprinde o tigare din cand in cand fiind un iubitor al fumatului.

Potrivit Constitutiei Romaniei art.16(2) prevede,citez:

“ (2) Nimeni nu este mai presus de lege.”

Avand in vedere ca legile in Romania sunt obligatorii pentru toti cetatenii tarii indiferent de clasa sociala,sex,religie,apartenenta politica,functie,etc, va rog sa dispuneti masuri pentru sanctionarea contraventionala a domnului Sorin Grindeanu care a fumat in data de 03.01.2017 in interiorul cladirii parlamentului precum si a tuturor persoanelor care fumeaza in incinta parlamentului incalcand prevederile Legii nr.15/2016 si ale Constitutiei Romaniei.

Aceasta masura este strict necesara pentru a nu creea in randul populatiei ideea ca legile sunt obligatorii doar pentru cetatenii de rand ,nu si pentru parlamentarii Romaniei,care de altfel concept si voteaza legile in statul roman.

Va rugam sa ne comunicati urgent raspuns cu masurile luate.

Cu stima, 03.01.2017

Dinca Emil Florin-Vicepresedinte

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri