Un plan ambiţios de monitorizare şi stingere a incendiilor de vegetaţie periculoase din orice zonă din Australia în decurs de o oră, până în anul 2025, cu ajutorul dronelor, a tehnologiei satelitare şi a inteligenţei artificiale, a fost lansat marţi în capitala Canberra, relatează agenţia DPA potrivit Agerpres.
Schiţa proiectului intitulat 'Fire Shield Mission'' a fost prezentată de organizaţia australiană nonprofit Minderoo Foundation, alături de ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei din Australia, Karen Andrews.
Planul, considerat de grup o realizare deosebită pentru Australia, se va baza pe cea mai nouă tehnologie de teledetecţie pentru a depista şi răspunde rapid la incendiile de vegetaţie.
''Ştim că fiecare minut câştigat în detectarea unui incendiu îmbunătăţeşte eficacitatea răspunsului şi reduce potenţialul distructiv al incendiului, aşadar există o oportunitate imensă de a aplica noile tehnologii pentru această provocare'', a declarat liderul de proiect, Adrian Turner, citat într-un comunicat.
Conform planului, inteligenţa artificială şi sistemul de învăţare automată vor fi utilizate pentru a identifica flăcările periculoase, iar dronele şi vehiculele autonome vor ajuta la stingerea acestora.
''Această lucrare importantă are un potenţial revoluţionar pentru Australia. Evidenţiază puterea colaborării şi ceea ce poate fi realizat printr-o viziune îndrăzneaţă'', a spus Andrews.
Fundaţia colaborează cu peste cincizeci de parteneri din întreaga comunitate, servicii de urgenţă, industrie, guvern şi cercetare la crearea proiectului şi începerea implementării planului.
Până în prezent, fundaţia a strâns 50 de milioane de dolari australieni (37 de milioane de dolari americani) pentru acest program şi îşi propune să atragă finanţare în numerar şi echipamente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari.
Incendiile de vegetaţie care au devastat zone din Australia în 2019-2020 au provocat decesul a 33 de persoane şi numeroase animale, au distrus peste 3.000 de locuinţe şi au mistuit peste 17 milioane de hectare de teren.
Plan ambițios în Australia - Incendiile de vegetație ar putea deveni istorie
București
6°C
Articole Similare

459
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
459

562
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
562

916
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
916

1.597
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.597

1.250
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.250

1.360
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.360

47
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
47

2.510
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.510

4.374
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.374

1.565
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.565

3.298
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.298

2.659
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.659

1.470
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.470
















Comentează