Pierdere uriașă pentru R. Moldova: A murit 'regele umorului'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 13-04-2026 19:01

Actualizat: 13-04-2026 19:05

Article thumbnail

Sursă foto: Eric Thayer / Getty images / Profimedia

Actorul și regizorul Gheorghe Urschi s-a stins din viață, după o lungă luptă cu boala, lăsând în urmă un gol imens în cultura și scena artistică din Republica Moldova. Vestea a fost confirmată de familia maestrului printr-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook.

Mesajul sfâșietor al familiei

Decesul a survenit după o perioadă extrem de dificilă. În ultimele săptămâni, artistul fusese internat în stare critică, în urma unei intervenții chirurgicale, fiind în permanență înconjurat de familie.

Fiica sa, Liliana Urschi, a transmis un mesaj profund emoționant:

„Gheorghe Urschi s-a stins. După 5422 de zile de luptă pentru viață, trupul trădător i-a eliberat sufletul. Primește-l, Doamne, în pacea și lumina Ta”.

O viață dedicată scenei

Născut la 18 ianuarie 1948, în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, Gheorghe Urschi a devenit una dintre cele mai importante figuri ale umorului din Republica Moldova.

A absolvit prestigioasa Școală de Teatru „Boris Șciukin” din Moscova în anul 1970 și și-a legat cariera în mod special de Teatrul „Luceafărul”, unde s-a remarcat atât ca actor, cât și ca regizor.

De-a lungul a peste patru decenii de activitate, a creat un patrimoniu artistic impresionant: piese de teatru, cărți, spectacole și emisiuni TV care au rămas repere pentru generații întregi de spectatori.

Distincții și recunoaștere

Pentru contribuția sa la cultura din Republica Moldova, Gheorghe Urschi a fost recompensat cu numeroase distincții importante.

În 2008 a fost decorat cu Ordinul Republicii, iar în 2012 a primit titlul de Artist al Poporului, conferit de fostul președinte Nicolae Timofti. Ulterior, în 2014, a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău, iar în 2019 a fost distins cu Premiul Național.

Aproape 15 ani de luptă cu boala

Problemele de sănătate ale artistului au început în 2011, când a suferit un accident vascular cerebral sever. De atunci, Gheorghe Urschi s-a retras din viața publică și a urmat tratamente complexe, inclusiv în străinătate.

Timp de aproape 15 ani, a dus o luptă continuă pentru viață, fiind susținut de familie și de publicul care nu l-a uitat niciodată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri