Partidul Social Democrat, cu sprijinul organizației PES activists România, inițiază o petiție ce urmează a fi depusă la Parlamentul European cu scopul de a solicita instituțiilor europene să analizeze situațiile menționate anterior și să impună respectarea drepturilor lucrătorilor conform recomandărilor și reglementărilor europene. Această sesizare reprezintă un demers prin care venim în sprijinul lucrătorilor români protejându-le dreptul de a lucra unde doresc, și în sprijinul familiilor din țară a acestor lucrători, care ar vrea să știe că apropiații lor sunt protejați, chiar și când pleacă la muncă în statele occidentale. Arătăm incapacitatea actualului partid de guvernământ în a folosi mecanismele europene pentru protejarea cetățenilor români. Prezenta petiție va fi acompaniată de exemple și cazuri particulare privind încălcarea drepturilor sociale. Mai multe detalii pot fi gasite pe pagina de socializare a PES Activist.
Petitie: Respectarea drepturilor lucrătorilor conform recomandărilor și reglementărilor europene!
București
5°C
Articole Similare

149
De necaz că au pierdut o avere după o noapte la cazino, doi români au spart o bijuterie în Belgia
149

190
Români acuzați că au semănat teroare în Spania: Procurorii cer pedepse uriașe după ce au legat și bătut proprietarii în propriile case
190

135
Românii care pleacă în Germania, avertizați de MAE: zboruri anulate și întârzieri majore
135

2.966
FOTO Greu de...oprit: Român depistat după ce a condus kilometri pe autostradă, fără roată, în Elveția
2.966

7.110
Vacanță de vis, transformată în coșmar kafkian: Inginer român, arestat de cum a intrat în Italia, după ce i-a fost furată identitatea
7.110

4.870
S-a închis 'Fabrica de țepe' din Viena: români acuzați că au dat peste 1.300 de lovituri cu o metodă bine pusă la punct
4.870

1.685
VIDEO Tragedie în Vinerea Mare: Un român a murit după ce o macara s-a prăbușit pe un șantier, în Italia. Nu a avut nicio șansă
1.685

5.066
VIDEO Băiat român de 11 ani, înjunghiat mortal de un alt tânăr român, într-o bibliotecă. Mama: 'Era obsedat de el, zicea că sunt un cuplu'
5.066

3.541
Cazul românului judecat pentru crimă, în Elveția, turnură șocantă: Ar fi vorba despre un criminal în serie
3.541

4.060
Situație absurdă: Pompierii nu mai pot interveni după ce un român le-a avariat singura mașină de acest fel dintr-o localitate din Germania
4.060

3.535
Copil de origine română, blocat la intrarea în Marea Britanie după un turneu de rugby, deși s-a născut și a trăit toată viața în UK
3.535

1.500
Bebelușul de câteva zile al unui român, găsit în condiții șocante la Roma, printre droguri și gunoaie
1.500

3.447
VIDEO 'Prințul din Dubai' este român: A fost prins după ce afacerea cu 'aurul proștilor' i s-a stricat la Varșovia
3.447
















Comentează