Uniunea Europeană ar fi fost mai săracă şi mai puţin competitivă dacă nu ar fi acceptat ca membri statele central şi est-europene, a declarat miercuri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, cu prilejul reuniunii de la Trieste a şefilor diplomaţiilor din ţările Iniţiativei Central-Europene (ICE), transmite MTI potrivit Agerpres.
'Este suficient să privim la datele creşterii economice din ultimul trimestru. Din primele cele mai bune cinci rezultate, patru aparţin unor ţări central-europene', a arătat Szijjarto.
Performanţa lor contribuie la creştere economică în UE, care ar fi fost mai slabă dacă Uniunea nu le-ar fi acceptat în rândurile sale, iar aderarea ţărilor din Balcanii de Vest ar întări şi mai mult blocul comunitar, a mai spus ministrul ungar.
'Dacă UE vrea să fie mai competitivă şi să aibă mai mult succes, atunci, în loc să reducă numărul membrilor, ar trebui să-l crească', a afirmat el, subliniind că 'aceasta a funcţionat o dată (...) şi va mai funcţiona dacă (UE) se va extinde şi va integra ţări din Balcanii Occidentali'.
Şeful diplomaţiei de la Budapesta a explicat că 'este în interesul' economic şi de securitate al 'Ungariei ca politica de extindere să continue (...) spre Balcanii de Vest'.
Cea mai bună cale de a depăşi tensiunile din această regiune şi de a o face mai sigură este ca statelor din zonă să li se ofere posibilitatea integrării europene, a afirmat Szijjarto, arătând că relaţiile economice ar deveni astfel mai apropiate şi mai eficiente.
Pe de altă parte, el a insistat că pericolul migraţionist este în continuare prezent. 'Privind la situaţia din Turcia şi din zonele din vecinătatea de sud şi sud-est a UE, mai mult de 30 milioane de oameni trăiesc în condiţii care i-ar putea împinge cu uşurinţă să decidă să pornească spre Europa', a afirmat Szijjarto.
'De aceea, este important să fim protejaţi la sud şi sud-est, iar integrarea Balcanilor de Vest va oferi o protecţie suplimentară', a subliniat el.
'Noi credem că argumentele statelor occidentale care pun la îndoială contribuţia ţărilor central-europene la performanţa Uniunii Europene sunt greşite, lipsite de respect şi întristătoare', a adăugat ministrul ungar, citat de MTI.
Peter Szijjarto pledează pentru integrarea Balcanilor de Vest - UE ar fi mai puţin competitivă fără ţările central-europene
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.260
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
1.260

1.046
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.046

2.397
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
2.397

9.516
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
9.516

3.002
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.002

57
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
57

60
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
60

3.229
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.229

37
Jair Bolsonaro, spitalizat după ce i s-a făcut rău în închisoare
37

30
Turcia se orientează spre energia nucleară pentru a-şi diversifica sursele de energie
30

1.358
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.358

75
Pericolul de la centrala nucleară Zaporojie - Avertismentul șefului Rosatom
75

111
Relaxarea sancțiunilor asupra Rusiei - Cancelarul german consideră că este o decizie greșită
111

















Comentează