Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte este recunoscător pentru faptul că tot mai mulţi concetăţeni ai săi îşi fac griji pentru starea sa de sănătate, însă, după cum a subliniat joi purtătorul său de cuvânt, nu sunt motive de îngrijorare, informează dpa preluată de Agerpres.
Potrivit unui sondaj realizat la nivel naţional, 66% dintre filipinezi sunt îngrijoraţi pentru starea de sănătate a lui Duterte, la câteva luni după ce Duterte fusese suspect de cancer. Acest procent a crescut de la 55% cât se înregistra în sondajul precedent.
Majorarea arată că "o mare parte" dintre filipinezi sunt îngrijoraţi şi se roagă pentru buna sănătate a liderului lor de 73 de ani, astfel ca el să-şi poată duce până la capăt mandatul, a subliniat purtătorul de cuvânt prezidenţial Salvador Panelo într-un comunicat.
"Ei sunt îngrijoraţi că acest preşedinte - care şi-a oferit libertatea şi viaţa pentru a salva generaţii de dependenţa de droguri ilegale şi din ghearele unei morţi sigure, precum şi pentru a face totul ca familiile lor să nu fie unele disfuncţionale - ar putea să nu-şi ducă până la capăt mandatul", a explicat Panelo. "Preşedintele recunoscător îşi asigură naţiunea că nu există motive de îngrijorare în condiţiile în care starea sa de sănătate este bună, iar programul său curent de activităţi menite să răspundă nevoilor cetăţenilor este o dovadă a bunei sale condiţii fizice", a adăugat acesta.
Duterte a fost vizat de zvonuri privind starea sa de sănătate de când a devenit preşedinte, în 2016. Criticii i-au cerut administraţiei sale să emită buletine medicale regulate, însă el a susţinut că nu este nevoie de aceasta. În octombrie, Duterte a fost suspectat de cancer după ce doctori au descoperit o excrescenţă în tractul său digestiv, însă testele cancerigene au avut rezultate negative.
Peste jumătate dintre filipinezi sunt îngrijorați pentru sănătatea lui Rodrigo Duterte - Președintele este recunoscător
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

10
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
10

237
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
237

19
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
19

24
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
24

786
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
786

106
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
106

578
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
578

1.528
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.528

93
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
93

2.515
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.515

5.514
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
5.514

2.263
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.263

2.569
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.569
















Comentează