Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că marţi au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 64.291 de persoane, dintre care 6.875 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 132.500 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 40.600 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.596.585 cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 45 de fapte ilegale (28 infracţiuni şi 17 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 46.000 lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de peste 750.000 lei.
Tot marţi, nu s-a permis intrarea în ţară a 19 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 10 cetăţeni români din diferite motive legale.
Peste 64.000 de persoane au intrat marţi în România, dintre care aproximativ 7.000 de ucraineni
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1
Amenzi şi plângere penală în domeniul jocurilor de noroc: peste 50.000 de persoane, autoexcluse la nivel naţional
1

820
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
820

14
FOTO Incendiu într-un bloc din Petrila, județul Hunedoara: zeci de persoane au fost evacuate
14

20
Avertizare hidrologică: Cod portocaliu de inundații pe râuri din Iași
20

21
Program schimbat pe cablu la Sinaia. Schiorii, nevoiți să-și ajusteze planurile în timpul săptămânii
21

29
Demograful Vasile Ghețău scrie despre tabloul demografic al României în anul 2025: 'O scădere naturală a populației de 94 mii locuitori'
29

65
Demograful Vasile Ghețău: '12,5 milioane de locuitori și-au schimbat domiciliul în anii 1990-2024. De unde și unde au plecat'
65

23
Mai multe cartiere din Piatra-Neamţ riscă să rămână fără apă. Care este cauza
23

1.178
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.178

23
Demograful Vasile Ghețău vorbește despre demografia la răscruce din SUA: 'Între declin natural și criza imigrației'
23

2.811
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
2.811

42
Istoria zilei păcălelilor - Din Antichitate la farsele contemporane
42

3.408
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
3.408
















Comentează