Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că luni au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 61.349 de persoane, dintre care 7.205 de cetăţeni ucraineni, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis marţi AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 128.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 36.900 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.436.520 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi "frontiera verde", poliţiştii de frontieră au constatat 44 de fapte ilegale (16 infracţiuni şi 28 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 115.000 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 7.800 de lei.
Luni nu s-a permis intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 15 cetăţeni români din diferite motive legale.
Peste 61.000 de persoane au intrat luni în România, dintre care circa 7.200 de ucraineni
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

327
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
327

2.451
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
2.451

1.526
FOTO | Carne alterată, produse expirate și depozitare necorespunzătoare: ANPC a amendat cu 7,6 milioane de lei agenți economici din domeniul alimentar
1.526

1.619
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.619

55
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
55

2.930
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.930

1.641
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.641

3.154
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
3.154

156
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
156

1.506
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.506

2.126
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
2.126

46
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
46

112
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
112

















Comentează