Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Bistriţa-Năsăud a prezentat, marţi, concluziile raportului privind procesul educaţional, elaborat pe baza chestionarelor completate de aproximativ 4.500 de elevi şi 500 de cadre didactice din judeţ, potrivit Agerpres.
"Acest raport este unul foarte consistent şi reprezintă răspunsuri de la 507 cadre didactice şi 4.504 elevi respondenţi din judeţul Bistriţa-Năsăud. (...) Reuşim să aducem către toţi actorii educaţionali - Inspectoratul Şcolar Judeţean, cadrele didactice, autorităţile publice, elevi şi părinţi -o statistică la care ne-au răspuns aproximativ 10% dintre actorii principali ai educaţiei, mai exact elevii şi cadrele didactice. Este o statistică importantă pentru că prezintă foarte bine realitatea sistemului educaţional înregistrată în anul 2025, reprezintă sistemul educaţional peste note şi calificări la olimpiade şi peste notele de la Bacalaureat, care nu reflectă sistemul educaţional pe care îl trăim", a declarat preşedintele CJE, Alin Saicu.
La eveniment au mai participat reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Inspectoratului Şcolar, Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, precum şi elevi şi profesori de la extensia Bistriţa a Universităţii Babeş-Bolyai.
Răspunsurile au venit de la elevi din clasele V-XII şi de la cadre didactice din 72 de unităţi de învăţământ din totalul de 112, din rândul cărora 43% predau în mediul rural.
Printre problemele semnalate de elevi se numără lipsa de transparenţă în evaluare şi comunicarea deficitară cu cadrele didactice, diferenţe semnificative între şcolile din rural şi cele din urban în ceea ce priveşte infrastructura, dotările, accesul la tehnologie sau serviciile de suport şi consiliere, iar unii dintre cei care fac naveta spun că, din cauza lipsei unor rute de transport adecvate, nu pot participa la activităţi extracurriculare după încheierea cursurilor.
Majoritatea respondenţilor consideră mediul şcolar ca fiind, în general, sigur, dar raportul evidenţiază şi existenţa unor zone de vulnerabilitate: situaţii de bullying, tensiuni relaţionale, presiunea academică sau lipsa sprijinului emoţional adecvat.
Raportul indică faptul că, în anul 2025, în majoritatea covârşitoare a cazurilor (91,7%), cadrele didactice nu s-au confruntat cu situaţii în care elevii să conteste nota obţinută la lucrări scrise.
"Această distribuţie poate sugera fie un nivel ridicat de încredere al elevilor în corectitudinea evaluării, fie o posibilă lipsă de informare sau de încurajare privind dreptul de a contesta rezultatele", se menţionează în documentul citat.
Totodată, majoritatea cadrelor didactice afirmă că elevii au fost consultaţi cu privire la materiile opţionale, ceea ce sugerează existenţa unor practici de implicare a elevilor în procesul decizional, iar circa 90% dintre profesori spun că au primit feedback din partea elevilor privind activitatea de învăţare şi au discutat pe marginea acestuia.
În ce priveşte gradul de pregătire al elevilor pentru ore, cadrele didactice respondente au afirmat, în proporţie de 55,6%, că elevii se pregătesc "într- măsură moderată" pentru disciplina pe care o predau, 22,5% - în mare măsură, iar 18%, în mică măsură.
"Analiza integrată a rezultatelor colectate la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud pentru anul 2025 oferă o perspectivă radiografică asupra sistemului educaţional, evidenţiind o distanţă considerabilă între discursul instituţional de conformitate şi experienţa cotidiană a beneficiarilor direcţi. Această concluzie extinsă fundamentează necesitatea unei reforme de profunzime, nu doar la nivel de infrastructură, ci mai ales la nivelul culturii organizaţionale şi al eticii profesionale care guvernează relaţia profesor-elev", se arată în concluziile din raportul privind calitatea procesului educaţional.





























Comentează