Peste 50 cetăţeni afro-asiatici, solicitanţi de azil in ţara noastră sau cu permise de muncă, ce intenţionau să treacă ilegal frontiera spre vestul Europei au fost depistaţi, vineri, la mai multe pensiuni din municipiul Timişoara, informează un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Timişoara, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră în cooperare cu poliţişti din cadrul Serviciului pentru Imigrări Timiş şi lucrători din cadrul Centrului Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil - Timişoara au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
"Astfel, în jurul orei 08.00, aceştia au identificat, cazaţi la mai multe pensiuni de pe raza localităţii Timişoara, cincizeci şi cinci de cetăţeni străini. În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că cetăţenii străini sunt cincizeci şi trei de bărbaţi, o femeie şi un minor. Aceştia sunt cetăţeni din Bangladesh, Siria, Iran şi Irak, care au permise de muncă şi documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil, dar care nu îşi justificau prezenţa pe raza municipiului Timişoara. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit faptul că cetăţenii străini aveau în intenţie să treacă ilegal frontiera, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei", se arată în comunicat.
După finalizarea tuturor verificărilor, poliţiştii de frontieră urmează să îi îndrume pe solicitanţii de azil spre centrele de cazare din ţară unde sunt înregistraţi, iar cei cu permise de muncă sunt consiliaţi de către lucrătorii Inspectoratului General pentru Imigrări să respecte scopul şi dreptul de şedere pe teritoriul României.
Peste 50 de cetăţeni străini ce voiau să treacă ilegal frontiera, depistaţi la pensiuni din Satu Mare
București
3°C
Articole Similare

49
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
49

57
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
57

1.011
Studenții, revoltă în stradă. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții: 'Îmi doresc un buget mai mare' (UPDATE)
1.011

3.915
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
3.915

5.352
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
5.352

1.840
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.840

3.717
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.717

2.377
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
2.377

2.429
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.429

2.921
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.921

2.243
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.243

205
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
205

1.909
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.909
















Comentează