Peste 300.000 de alegători sunt aşteptaţi la urne duminică, în Teleorman, aceştia urmând să îşi exercite dreptul la vot în cele 334 de secţii de votare din judeţ, informează Agerpres.
311.953 de alegători vor vota pentru a desemna cei 33 de reprezentanţi ai României în Parlamentul European. La trei dintre secţii sunt arondaţi mai puţin de 100 de alegători. Acestea sunt în comunele Dracea, Stejaru şi Troianul.
În aceeaşi zi, alegătorii îşi vor putea exercita dreptul la vot şi la referendumul consultativ pe teme de Justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis.
Secţiile de votare se deschid la ora 7.00, iar cetăţenii cu drept de vot îşi pot exprima opţiunile până la ora 21.00, în baza unui act de identitate valabil. Persoanele care au documentele expirate, deteriorate, pierdute sau furate pot solicita eliberarea actelor de identitate în regim de urgenţă, întrucât Birourile de Evidenţa Populaţiei au program de lucru prelungit în zilele de 25 şi 26 mai.
Cetăţenii votează la secţiile la care sunt arondaţi. În cazul în care, în ziua votării, nu se află în localitatea de domiciliu, pot vota la orice secţie, fiind înscrişi pe listele suplimentare. Persoanele care din motive medicale nu sunt deplasabile pot solicita urna specială pentru a-şi exercita dreptul la vot, însă trebuie să depună în cursul zilei de sâmbătă o cerere scrisă, la care să anexeze documentele medicale din care să reiasă afecţiunea de care suferă.
Duminică, alegătorii vor primi trei buletine de vot, unul pentru alegerile europarlamentare şi două pentru referendum. Acestea vor fi introduse în cele trei urne amplasate în fiecare secţie de votare. Alegătorii pot vota pentru un scrutin sau pentru ambele. Biroul Electoral Central va face publice, imediat după ora 21.00, primele date provizorii.
Peste 300.000 de alegători, aşteptaţi duminică la vot în județul Teleorman
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

669
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
669

2.672
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
2.672

1.932
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
1.932

1.530
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.530

53
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
53

26
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
26

27
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
27

1.616
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.616

1.636
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.636

1.815
Ionuţ Pucheanu, primarul Galațiului, îl acuză de "furt" pe Ilie Bolojan: Vedea-v-aş primar încă o dată!
1.815

732
Săptămână decisivă pentru bugetul pe 2026: Parlamentul începe maratonul dezbaterilor - când este programat votul final
732

71
VIDEO Ilie Bolojan avertizează: peste 20.000 de proiecte din PNRR trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august
71

191
VIDEO Se întoarce armata obligatorie în România? Răspunsul premierului Bolojan
191
















Comentează