Mai mult de 1.500 de migranţi din America Centrală au sosit joi în oraşul mexican Tijuana, la graniţa cu Statele Unite, relatează AFP preluată de Agerpres.
În cursul dimineţii, 22 de autobuze având fiecare la bord circa 50 de migranţi au ajuns la intrarea în acest oraş situat în statul mexican Baja California, adăugându-se celor aproximativ 800 de migranţi din America Centrală sosiţi în grupuri mici începând de duminică.
Alţi 3.000 de migranţi se îndreptau joi la bordul unor autobuze în direcţia acestui oraş unde ar urma să sosească în cursul serii.
SUA au desfăşurat circa 5.800 de militari la frontiera americano-mexicană, a declarat joi comandantul misiunii, locotenentul-general Jeffrey Buchanan, pentru Reuters. Marţi, autorităţile americane au închis parţial, cu baricade şi sârmă ghimpată, posturile de frontieră San Ysidro şi Otay Mesa, care duc în California.
Pe 9 noiembrie, preşedintele american Donald Trump a semnat un decret care permite respingerea automată a cererilor de azil depuse de către persoane care au traversat ilegal frontiera cu Mexicul, pentru a încerca să-i descurajeze pe migranţii din America Centrală să-şi continue călătoria.
Caravana cu migranţi, care a plecat din Honduras pe 13 octombrie, a ajuns la 7.000 de persoane, potrivit unor date ale ONU. Dar mulţi dintre ei au renunţat la călătorie sau s-au desprins din grupul principal.
Alte două caravane, fiecare cu câte 2.000 de persoane, au luat de asemenea calea către SUA, pornind din America Centrală.
Peste 1500 de migranți au ajuns în Tijuana, la granița dintre Mexic și SUA
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

396
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
396

799
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
799

58
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
58

748
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
748

2.950
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.950

2.836
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.836

5.459
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.459

2.088
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.088

3.830
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.830

15.914
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
15.914

4.004
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.004

77
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
77

75
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
75
















Comentează