Peste 138.000 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare au fost înregistrate de poliţiştii de imigrări în anul 2022.
Potrivit unui comunicat al IGI, transmis marţi AGERPRES, un segment important al activităţii desfăşurate de Inspectoratul General pentru Imigrări în 2022 a fost înregistrarea şi soluţionarea cererilor pentru eliberarea avizului de angajare pentru străinii care urmau să fie admişi pe piaţa forţei de muncă sau care fuseseră deja admişi pentru a fi angajaţi la societăţi comerciale cu sediul în România.
În acest domeniu, în perioada de referinţă, au fost înregistrate 138.350 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare, cu 132,2% mai multe decât în 2021.
Din numărul total de cereri înregistrate, la care s-au adăugat şi cererile de la finalul anului 2021 rămase în curs de soluţionare, au fost eliberate, în total, 108.930 avize de angajare, cu 118,1% mai multe decât în anul 2021, precizează sursa citată.
În ceea ce priveşte şederea străinilor pe teritoriul României, la sfârşitul anului, în evidenţele Inspectoratului General pentru Imigrări se aflau 171.812 cetăţeni cu drept de şedere valabil la data de referinţă. Dintre aceştia, 66,4% proveneau din state terţe, în timp ce 31,9% erau din statele membre UE şi SEE etc.
Pentru reglementarea dreptului de şedere al acestora, în 2022, au fost înregistrate 80.662 de cereri pentru acordarea sau prelungirea dreptului de şedere pentru cetăţenii terţi (cu 44,5% mai multe decât în 2021) şi 15.465 de cereri pentru cetăţenii UE şi SEE cu (6,5% mai multe decât în 2021).
Peste 138.000 de cereri pentru eliberarea avizului de angajare, înregistrate de poliţiştii de imigrări în 2022
București
-1°C
Articole Similare

0
Două case s-au făcut scrum, cel mai probabil de la un burlan metalic neprotejat termic
0

77
Catedrala Națională nu va fi deschisă în perioada premergătoare sărbătorilor pascale și pe întreaga durată a acestora
77

5.930
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
5.930

71
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
71

44
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
44

92
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
92

3.022
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
3.022

2.818
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
2.818

4.794
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
4.794

59
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
59

1.595
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
1.595

2.410
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
2.410

1.537
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.537

















Comentează