Peru şi Columbia au propus marţi ţărilor din regiunea amazoniană organizarea unei reuniuni de urgenţă, pe 6 septembrie, pentru a coordona măsurile destinate apărării celei mai întinse păduri tropicale de pe planetă, cuprinsă acum de incendii, informează AFP potrivit Agerpres.
Preşedintele peruvian Martin Vizcarra şi omologul său columbian Ivan Duque "au căzut de acord să convoace o reuniune a şefilor de stat şi de guvern din regiunea amazoniană la Leticia (în Columbia), pe 6 septembrie, pentru unirea eforturilor" în vederea protejării pădurii amazoniene, potrivit unui comunicat dat publicităţii la încheierea unei întâlniri între cei doi şefi de stat desfăşurată în oraşul peruvian nordic Pucallpa.
Oraşul Leticia, situat în extremitatea sudică a Columbiei, se află în plină pădure amazoniană, la frontiera Columbiei cu Brazilia şi Peru.
Obiectivul întâlnirii este acela de a "stabili un Pact ce va permite conservarea (Amazoniei), o dezvoltare şi o exploatare durabile în beneficiul comunităţilor locale, cu respectarea deplină a suveranităţilor naţionale", precizează comunicatul de presă.
"Astăzi trebuie să ne exprimăm la nivel prezidenţial şi să încheiem acest pact pentru a coordona toate acţiunile noastre de protejare a Amazoniei", a declarat presei preşedintele columbian.
Amazonia este "patrimoniul nostru, unde ne exercităm suveranitatea, (dar) este şi un plămân ce serveşte lumea prin captarea gazelor cu efect de seră, colectarea surselor de apă şi prin protejarea biodiversităţii", a adăugat Ivan Duque.
Omologul său peruvian a evocat necesitatea "unui angajament în faţa acestei realităţi importante care nu beneficiază de atenţia pe care o merită".
Amazonia, unde incendiile continuă să facă ravagii, se află în centrul unei crizei de mediu şi a tensiunilor diplomatice dintre Brazilia şi ţările europene, în special Franţa.
Un procent de 60% din suprafaţa Amazoniei se găseşte pe teritoriul Braziliei, restul întinzându-se în Bolivia, Columbia, Ecuador, Guyana franceză, Peru, Surinam şi Venezuela.
Peru şi Columbia propun organizarea unei reuniuni regionale destinate protejării pădurii amazoniene
București
5°C
Articole Similare

852
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
852

773
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
773

1.194
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.194

1.927
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
1.927

1.383
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.383

1.457
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.457

51
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
51

2.628
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.628

4.582
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.582

1.645
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.645

3.395
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.395

2.716
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.716

1.474
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.474















Comentează