Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care prevede păstrarea până la 15 martie 2019 a calităţii de asigurat şi dreptul la pachetul de bază de către persoanele care au obţinut venituri din pensii, activităţi independente, agricole, drepturi de proprietate intelectuală, activităţi independente în baza contractelor de activitate sportivă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu informează Agerpres
"În şedinţa de Guvern de astăzi a fost adoptată o OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul Sănătăţii. Practic, punem în acord legea privind reforma în domeniul sănătăţii cu ceea ce este prevăzut în Codul fiscal în ceea ce priveşte modalitatea de dobândire/ încetarea calităţii de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate de către persoane fizice care obţin venituri, altele decât cele din salarii. Aşadar, actul normativ prevede păstrarea calităţii de asigurat şi dreptul la pachetul de bază al persoanelor care au obţinut venituri din pensii, din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi independente în baza contractelor de activitate sportivă, din arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili, până la data de 15 martie 2019, atunci când se depun noile declaraţii privind obligaţiile de plată", a precizat Nelu Barbu.
El a adăugat că încetarea calităţii de asigurat are loc după expirarea perioadei pentru care au fost depuse declaraţiile, dacă acestea nu sunt depuse pentru perioada următoare. "A fost luată această decizie pentru a se asigura continuitate şi pentru a se asigura fiecărei persoane accesul la servicii medicale şi la pachetul de bază", a mai spus Nelu Barbu.
Persoanele cu venituri, altele decât din salarii, păstrează calitatea de asigurat în sănătate până pe 15 martie
Explorează subiectul
Articole Similare

271
VIDEO Operațiune-mamut a Polițiiei Capitalei și a ofițerilor din Republica Moldova la "brokerii din call-center-uri", care au lăsat mulți români fără banii din conturi
271

1.535
FOTO Alertă alimentară în România: ANSVSA anunță rechemarea unui produs alimentar din cauza unor reziduuri de pesticide
1.535

3.992
După magistrați, urmează militarii: Guvernul anunță creșterea vârstei de pensionare prin OUG, în 30 de zile (Document)
3.992

1.940
Călin Georgescu, la Tribunalul București privind controlul judiciar: "Vina mea este că exist alături de poporul român". Mesaj transmis pe fondul haosului provocat de ninsori
1.940

3.581
Primul semnal din CSM după decizia CCR: „Bun-venit în era post-constituțională! Statul de drept se subțiază puțin câte puțin”
3.581

23
Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis miercuri din cauza viscolului
23

46
Mai multe trenuri, anulate la solicitarea operatorilor feroviari din cauza ninsorii și a viscolului. Rutele afectate
46

7.651
Lia Savonea, după decizia CCR: „Este un regres al protecției constituționale”. ÎCCJ anunță noi demersuri, inclusiv la nivel european
7.651

37
Maşini blocate pe drumul din zona staţiunii Rânca. Vântul bate cu putere, formând troiene în apropierea vehiculelor care nu mai pot înainta
37

4.282
Ministrul Fondurilor Europene, după decizia CCR privind pensiile magistraților: „Voi trimite o informare oficialilor europeni”
4.282

45
VIDEO Intervenţie dificilă a pompierilor în Chiajna: un microbuz a rămas blocat din cauza zăpezii. Salvatorii au încercat să împingă autovehiculul, după care au eliberat drumul cu lopeţile
45

4.529
Cu Ro-Alert la psihiatru! Un medic specialist a răbufnit:, după mesajul lui Arafat de la 4 dimineața: "Nu orice inconvenient este o catastrofă, nu orice ninsoare e un dezastru"
4.529

42
Apeluri record la 112 în București, pe fondul Codului roșu de ninsori. Ce arată datele de la STS
42

















Comentează