Şapte persoane au fost reţinute, miercuri după-amiază, de poliţiştii prahoveni, într-un dosar privind derularea de operaţiuni ilegale cu tutun, în care au fost efectuate mai multe percheziţii, a informat Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
Potrivit unui comunicat emis de IJP Prahova, 11 percheziţii au fost derulate în Ploieşti şi în trei comune ale judeţului, descinderile vizând domicilii ale celor bănuiţi în cauză, dar şi două puncte de lucru ale unei societăţi comerciale, scrie agerpres.ro.
Din cercetări a reieşit că persoanele vizate ar fi achiziţionat tutun, pe care l-ar fi procesat şi comercializat fără a respecta normele fiscale în vigoare.
În urma percheziţiilor, 38 de persoane au fost duse la sediul Poliţiei pentru audieri, dintre care 18 cu mandat.
De asemenea, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, patru aparate de procesat tutun, 2.800 de lei şi 250 de kilograme de materie vegetală cu aspect de tutun.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de obţinere, producere şi comercializare de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.
Persoane reținute în Prahova pentru operațiuni ilegale cu tutun
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

64
Catedrala Națională nu va fi deschisă în perioada premergătoare sărbătorilor pascale și pe întreaga durată a acestora
64

4.721
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
4.721

64
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
64

39
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
39

87
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
87

2.841
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
2.841

2.647
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
2.647

4.558
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
4.558

58
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
58

1.510
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
1.510

2.330
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
2.330

1.486
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.486

3.932
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
3.932

















Comentează