Costul restaurării instalaţiei care acoperă sarcofagul de la Cernobîl, în Ucraina, avariată anul trecut într-un atac rus cu dronă, este de ”în jur de 500 de milioane de euro”, anunţă joi ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot, relatează AFP, potrivit news.ro.
În februarie 2025, această structură metalică, instalată în 2016, care acoperă reactorul care a explodat în aprilie 1986, a fost perforată de către o dronă rusească.
Această structură protejează un prim sarcofag construit de către sovietici.
”În această (joi) seara, am prezentat primul bilanţ financiar al distrugerilor provocate de această dronă, care se ridică la în jur de 500 de milioane de euro”, a declarat într-o conferinţă de presă, în urma primei zile a unei reuniuni a miniştrilor G7, Jean-Noël Barrot.
”G7 trebuie să joace un rol de catalizator în strângerea fondurilor, în legătură strânsă cu Banca Euroeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a cărei preşedintă va veni să ne prezinte planul său”, a anunţat el.
”G7 CONVERGENT”
Jean-Noël Barrot a prezidat această reuniune G7, care a început joi după-amiaza la Abbaye des Vaux-de-Cernay, în apropiere de Rambouillet, la aproximativ 50 de kilometri de Paris.
Omologul său american Marco Rubio - reţinut la Washington în contextul în care Statele Unite sunt angajate împreună cu Israelul în Războiul din Iran - urmează să se alăture discuţiilor vineri.
Şeful diplomaţiei franceze - care vrea să facă din G7, pe timpul preşedinţiei franceze, un ”G7 covergent” şi al ”rezultatelor” - a subliniatv că vrea ”să obţină alte rezultate” în lupta împotriva terorismului, ”care evoluează în profunzime, în domeniul finanţărilor”.
”Vom organiza, la Paris, în mai, Conferinţa «No Money For Terror», care să permită o mai bună identificare, urmărire şi oprire a finanţării terorismului”, a anunţat el joi.
El a anunţat că Franţa urmează să continue lupta împotriva traficului de droguri ”în care Caraibele sunt o zonă de tranzit şi de destinaţie”.
”Teritoriile noastre franceze de peste mări sunt foarte direct afectate”, a depâns el.
”Împreună cu partenerii noştri din G7, vom organiza o Conferinţă Regională de Securitate în Caraibe”, a anunţat el/
Această conferinţăă urmează să aibă loc în Martinica, în iulie, a precizat el.
Preşedinţia franceză vrea să creeze ”o reţea de porturi în G7 şi în ţări partenere pentru a lupta împotriva traficului de droguri”, a anunţat ministrul francez.
”Ea va permite favorizarea împărtăşirii de informaţii cu privire la modurile de operare ale traficanţilor de droguri, în vederea unei consolidări a eficienţei acţiunii nostre colective”, a declarat Jean-Noël Barrot.





























Comentează