Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, fac luni dimineaţă 83 de percheziţii domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deţinute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile şi punctele de lucru ale unor firme din judeţele Suceava, Bihor, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi şi Gorj, într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă, deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României de ţigarete peste limita legală, trafic de migranţi, infracţiuni de corupţie, infracţiuni de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, precum şi infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Membrii grupării au ajutat cetăţeni ucraineni să treacă fraudulos frontiera în condiţiile în care autorităţile ucrainene au introdus restricţii de circulaţie pentru propriii cetăţeni.
Percheziții de amploare la granița cu Ucraina: ucrainenii care fug de război, ajutați să treacă în România. Trafic de țigări și droguri
”În cauză, s-a reţinut că, începând cu luna noiembrie 2021, mai mulţi cetăţeni români ar fi constituit un grup infracţional organizat, care ar fi avut ca scop traficarea de ţigarete de provenienţă extracomunitară, precum şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, activităţi care s-ar fi derulat cu precădere în judeţele Bihor, Suceava, Maramureş şi Mehedinţi”, anunţă IGPR.
Totodată, în cadrul activităţilor de cercetare şi documentare a activităţilor infracţionale, au fost constatate şi alte infracţiuni aflate în strânsă legătură cu acestea, respectiv infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, infracţiuni de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept şi infracţiunile de dare şi luare de mită.
De asemenea, în acest caz, se desfăşoară urmărirea penală pentru trafic de migranţi, faptă comisă în contextul declanşării şi desfăşurării conflictului armat din Ucraina.
În condiţiile în care autorităţile ucrainene au introdus măsuri restrictive de circulaţie faţă de cetăţenii proprii, unii dintre aceştia ar fi încercat să treacă, în mod fraudulos, frontiera de stat cu România.
Acţiunea este realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul B.C.C.O. Iaşi, B.C.C.O. Bacău, B.C.C.O. Oradea, B.C.C.O. Cluj-Napoca, B.C.C.O. Craiova, S.C.C.O. Maramureş, S.C.C.O. Covasna, S.C.C.O. Mehedinţi, S.C.C.O. Gorj, I.P.J. Oradea-S.I.C.E., I.P.J. Bistriţa Năsăud – S.I.C.E., I.P.J. Satu Mare – S.I.C.E.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.
La acţiune participă şi jandarmi ai Jandarmeriei Române.
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

462
Meteorologii ANM au emis prognoza pe termen lung: Anunță cum va fi vremea de Paștele ortodox
462

1.899
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
1.899

1.964
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
1.964

2.676
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.676

3.978
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
3.978

2.952
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.952

1.082
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.082

6.813
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
6.813

9.685
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
9.685

3.833
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.833

7.740
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.740

5.455
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
5.455

7.589
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
7.589

















Comentează