Poliţia Română, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, a efectuat controale, verificări şi investigaţii ample pentru combaterea ilegalităţilor economico-financiare. Peste 3.700 de dosare penale au fost întocmite numai de la începutul anului 2021, cele mai multe de evaziune fiscală, înşelăciune şi contrabandă.
Astfel, structurile de investigare a criminalităţii economice din ţară au desfăşurat 86 de acţiuni de amploare pentru destructurarea grupărilor infracţionale şi probarea activităţii infracţionale, în dosare penale complexe. În cadrul acestor dosare, au fost efectuate 1.095 de percheziţii domiciliare şi au fost puse în aplicare 879 de mandate de aducere.
De asemenea, poliţiştii au efectuat cercetări în 3.787 de dosare penale privind infracţiuni economico-financiare, înregistrate în primele 3 luni ale anului.
Pe lângă dosarele penale instrumentate în baza competenţei, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat cercetări şi în dosarele în care urmărirea penală se efectuează de procuror, în baza a 1.572 de ordonanţe de delegare, din care 653 înregistrate în cursul perioadei.
În urma cercetărilor desfăşurate, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 2.546 de persoane bănuite de infracţiuni economice.
Totodată, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 193 de persoane (arestare preventivă - 48, arest la domiciliu - 11, control judiciar pe cauţiune - 3, control judiciar - 101 şi reţinere - 30) şi au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de aproape 360.000.000 de lei.
Pentru alte nereguli, poliţiştii au aplicat 2.782 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.500.000 de lei.
Cele mai multe dosare penale instrumentate au fost circumscrise evaziunii fiscale şi înşelăciunilor, contrabandei, drepturilor de proprietate intelectuală, achiziţiilor publice şi spălării banilor.
În domeniul combaterii EVAZIUNII FISCALE:
Au fost efectuate cercetări în 10.408 dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 488 de ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 30 de persoane şi au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de aproape 230.000.000 de lei.
În domeniul combaterii ÎNŞELĂCIUNILOR:
Au fost efectuate cercetări în 9.719 dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 196 de ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 44 de persoane şi au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 27.000.000 de lei.
În domeniul combaterii CONTRABANDEI:
Au fost efectuate cercetări în 2.253 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 105 ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 73 de persoane şi au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de peste 3.800.000 de lei.
În acest domeniu, în perioada ianuarie - martie 2021 au fost înregistrate, la nivelul Poliţiei Române, 412 de dosare penale, în care sunt cercetate 606 persoane.
Ca urmare a activităţilor efectuate, au fost capturate 12.370.923 de ţigarete şi 8.947 kg. de tutun, fiind aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 139.000 de lei.
În domeniul protejării drepturilor de PROPRIETATE INTELECTUALĂ:
Au fost efectuate cercetări în 2.759 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 26 de ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare aproape 2.900.000 de lei.
În vederea combaterii neregulilor ce se comit în domeniul ACHIZIŢIILOR PUBLICE:
Au fost efectuate cercetări în 1.194 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 145 de ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 5 persoane şi au fost aplicate măsuri asigurătorii de 1.400.000 de lei.
În domeniul combaterii SPĂLĂRII BANILOR:
Au fost efectuate cercetări în 1.392 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 65 ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet. În cadrul acestor activităţi, au fost aplicate măsuri asigurătorii de peste 66.000.000 de lei.
Percheziții de amploare ale poliștilor de la Criminalitate Economică: peste 3700 de dosare penale au fost întocmite
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

133
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
133

475
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
475

836
Doliu în muzică. Chitaristul unei trupe celebre a murit la vârsta de 64 de ani
836

1.176
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
1.176

1.178
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.178

1.644
Duminica Sfintei Cruci 2026. Obiceiuri și tradiții în cea mai importantă sărbătoare din postul Paștelui
1.644

1.136
România riscă penurie de combustibili în câteva săptămâni? Dumitru Chisăliță (AEI) avertizează: 'Acest plan nu este, de fapt, un plan. Este doar o succesiune de idei, fără scenarii de lucru'
1.136

2.407
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.407

2.222
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.222

2.606
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
2.606

3.050
Kate Middleton despre diagnosticul de cancer. Declarația rară a Prințesei de Wales
3.050

5.099
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
5.099

2.396
Ucraina a atacat unul dintre cele mai mari centre logistice petroliere rusești de la Marea Neagră - Centrul a mai fost vizat de atacuri
2.396
















Comentează