Pentagonul şi-a reafirmat joi sprijinul de lungă durată pentru dreptul la autoapărare al Taiwanului şi a declarat că nu există motive pentru ca tensiunile dintre China şi Taiwan să conducă în mod necesar la o confruntare, transmite Reuters preluat de agerpres.
Aceste remarci despre tensiunile dintre Beijing şi Taipei ale purtătorului de cuvânt al Departamentului Apărării, John Kirby, sunt primele făcute de Pentagon după instalarea noii administraţii americane.
Ele au fost făcute după ce, mai devreme în cursul aceleiaşi zile, ministrul chinez al apărării a avertizat că independenţa Taiwanului 'înseamnă război', iar forţele armate chineze iau măsuri pentru a răspunde provocării şi amestecului extern.
China şi-a intensificat recent activităţile militare în apropierea insulei. Mai multe avioane de vânătoare şi bombardiere chineze au intrat în zona de identificare aeriană a apărării din sud-vestul insulei la sfârşitul săptămânii trecute, provocând îngrijorare la Washington.
Regimul de la Beijing revendică teritoriul insulei şi consideră că guvernul taiwanez, ales în mod democratic, urmăreşte o declarare oficială a independenţei, în pofida faptului că preşedinta Tsai Ing-wen a declarat în repetate rânduri că Taiwanul este deja o ţară independentă numită Republica China, denumirea sa oficială.
Pentagonul consideră că tensiunile dintre China şi Taiwan nu trebuie să ducă la confruntări
București
4°C
Articole Similare

163
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
163

567
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
567

483
Iranul neagă minarea Strâmtorii Ormuz - Unele nave au primit permisiunea de a trece prin strâmtoare
483

1.187
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
1.187

69
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
69

3.058
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
3.058

3.818
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.818

3.060
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
3.060

92
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
92

4.792
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.792

99
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
99

3.476
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.476

129
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
129

















Comentează