Actriţa Penelope Cruz, recompensată cu Oscar, va fi protagonista viitoarei pelicule a cineastului italian Emanuele Crialese, ''L'immensita'', a cărei acţiune este plasată în Italia anilor 1970, informează revista Variety potrivit Agerpres.
Având la bază un scenariu scris de Crialese, Francesca Manieri (''The First King'') şi Vittorio Moroni (''Terraferma''), ''L'immensita'' va oferi portretul intim al unei familii din anii '1970 pe fundalul unei fresce a societăţii italiene aflate într-un moment de cotitură.
Cruz o va interpreta pe Clara, o mamă care ''se află în centrul acestei poveşti'', a spus Crialese.
'''L'immensita'' este povestea unei afecţiuni simbiotice, cea dintre Clara şi copiii ei, în decorul oraşului Roma din anii '1970, o lume suspendată între cartierele pe cale să se construiască şi emisiunile de televiziune încă alb-negru, noi realizări sociale şi vechi modele familiale'', a precizat Crialese.
Cineastul a menţionat că personajul căruia Cruz îi dă viaţă în ''L'immensita'' întruchipează ''un arhetip ca poate prinde formă doar prin întâlnirea artistică şi umană cu sensibilitatea unei mari actriţe precum Penelope Cruz'', a spus Crialese.
''Sunt de mult timp o admiratoare a lui Emanuele Crialese. 'L'immensita' este unul dintre cele mai bune scenarii pe care l-am citit în viaţa mea'', a spus Cruz. ''Aştept cu nerăbdare să mă alătur acestei magice aventuri alături de el şi de restul echipei şi să dau viaţă unui personaj de care sunt absolut îndrăgostită'', a mai spus Cruz.
Crialese a mai regizat ''Respiro'', recompensat cu Marele premiu al secţiunii ''Semaine de la Critique'' în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, precum şi ''Nuovomondo'' şi ''Terraferma'', care au câştigat Leul de Argint şi, respectiv, Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Veneţia. Cineastul, născut la Roma, cu rădăcini siciliene, a studiat la Universitatea New York şi a debutat în lungmetraj cu pelicula ''Once We Were Strangers''.
Filmările la ''L'immensita'' vor începe în vara anului 2021.
Penelope Cruz va fi protagonista peliculei 'L'immensita', în regia lui Emanuele Crialese
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

39
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
39

11
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
11

88
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
88

1.310
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.310

6.454
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
6.454

21
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
21

9
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
9

42
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
42

17
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
17

17
Îngrijorări în Franţa cu privire la siguranţa operelor de artă împrumutate muzeului Luvru Abu Dhabi
17

16
Premiul Pritzker pentru arhitectură, atribuit chilianului Smiljan Radic Clarke
16

10
Quentin Tarantino va regiza o piesă de teatru care va avea premiera la Londra în 2027
10

9
Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi-a reluat angajamentele oficiale după spitalizarea din Spania
9

















Comentează