Parlamentul European a decis miercuri să suspende diurnele şi să avertizeze şase eurodeputaţi, inclusiv pe europarlamentarul român Cristian Terheş, care a primit de altfel şi cea mai mare sancţiune, deoarece au refuzat să prezinte certificatul verde COVID pentru a avea acces în clădirea legislativului de la Strasbourg, document devenit obligatoriu de la începutul lunii noiembrie, transmite EFE, conform AGERPRES.
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunţat sancţiunile la începutul sesiunii plenare de miercuri de la Strasbourg şi a menţionat că, în luarea acestor decizii, s-a ţinut cont de "caracterul constant" al infracţiunii şi de atingerea adusă reputaţiei Parlamentului European, precum şi de punctele de vedere prezentate de cei afectaţi.
Cea mai mare sancţiune i-a fost impusă europarlamentarului român Cristian Terheş (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), parte a Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, care pierde dreptul de a primi diurnă pe o perioadă de şapte zile, în timp ce Christine Anderson (Germania, extrema dreaptă), Stasys Jakeliunas (Lituania, Verzi) şi Mislav Kolakusic (Croaţia, neafiliat) au pierdut dreptul la diurna pentru două zile. Irlandezii Clare Daly şi Mike Wallace, ambii din Grupul Stângii din Parlamentul European (GUE/NGL), au primit câte un avertisment.
"Încălcarea normelor referitoare la certificatul verde COVID obligatoriu pentru a intra în parlament este un gest grav, nu doar pentru că reprezintă o încălcare a normelor pe care ni le-am impus singuri, ci şi din cauza riscului la adresa sănătăţii tuturor", a avertizat Sassoli la începerea sesiunii parlamentare.
Câţiva dintre europarlamentarii sancţionaţi s-au opus făţiş obligaţiei de a prezenta certificatul verde COVID pentru a putea intra în clădirea legislativului european încă dinainte de intrarea în vigoare a acestei norme, în noiembrie. Ei au susţinut că, prin impunerea certificatului verde COVID, sunt încălcate drepturile europarlamentarilor de a-şi desfăşura mandatul în mod liber.
Legislativul european a decis să aplice această măsură în perspectiva întoarcerii la normalitate a activităţii parlamentare (în situaţii precum voturile în hemiciclu pentru care este nevoie de prezenţa fizică, suspendate în timpul pandemiei, nu se poate garanta păstrarea distanţei de siguranţă) şi ca urmare a afluenţei uriaşe de persoane din diverse ţări, cu rate de vaccinare diferite, care se deplasează în diverse regiuni şi apoi circulă zilnic pe culoarele PE din Strasbourg.
P.E. sancţionează şase eurodeputaţi, inclusiv pe românul Cristian Terheş. Sassoli: 'Încălcarea normelor referitoare la certificatul verde este un gest grav'
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

724
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
724

1.139
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.139

89
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
89

2.953
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.953

3.283
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.283

44
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
44

128
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
128

156
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
156

16.786
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
16.786

139
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
139

8.388
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.388

214
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
214

7.121
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.121
















Comentează