Scriitorii Ken Follett, Jojo Moyes, Kate Mosse şi Lee Child, patru nume grele ale literaturii britanice, vor întreprinde în luna noiembrie un "Turneu al prieteniei" în Europa, pentru a face auzite vocile celor 48% dintre britanicii care au votat împotriva Brexit-ului în 2016, informează AFP potrivit Agerpres.
Acest turneu va include opriri în Milano, Madrid, Berlin şi Paris. Cei patru scriitori de succes se vor întâlni cu tineri romancieri europeni şi vor răspunde întrebărilor ce le vor fi adresate de admiratorii lor, atât despre Brexit, cât şi despre alte chestiuni, au anunţat marţi organizatorii acestei iniţiative culturale, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la Londra.
"Facem acest lucru pentru că suntem bulversaţi de evenimentele politice petrecute în ţara noastră în ultimii trei ani", a declarat Ken Follett, referindu-se la referendumul din 23 iunie 2016, când britanicii au votat în procent de 52% pentru ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană.
"Credem că ţara noastră a lăsat impresia că britanicilor nu le place de ceilalţi europeni şi că nu vor să facă parte din Europa, iar această idee ne stânjeneşte", a insistat acelaşi romancier multimilionar, în vârstă de 70 de ani, autorul unui număr mare de bestselleruri, precum "Stâlpii Pământului" şi "Prin urechile acului".
"Nu este vorba despre a convinge Marea Britanie să rămână în UE - cred că acel tren a plecat deja din gară. Este vorba despre a-i asigura pe oamenii din ţările vecine din Europa (...) asupra faptului că noi nu vrem să o părăsim, că nu îi detestăm pe străini", a adăugat acelaşi scriitor.
Brexit-ul, programat pentru 31 octombrie, este "sursa unei tristeţi imense", a declarat scriitoarea Jojo Moyes, autoarea unor cărţi precum "Foreign Fruit" şi "Me Before You". "Unul dintre lucrurile care mă sperie cel mai mult este fractura politică şi emoţională apărută în ceva ce părea să fie o mare familie", a adăugat romanciera britanică.
Ken Follett a mai spus că nu îşi face nicio speranţă în ceea ce priveşte succesorul prim-ministrului britanic Theresa May, care va fi desemnat la sfârşitul lunii iulie. Doi deputaţi conservatori se află în cursă pentru această funcţie: Boris Johnson, fost primar al Londrei, marele favorit şi adept al unui Brexit dur, şi Jeremy Hunt, actualul ministru de Externe al Marii Britanii.
"Nu cred că unul sau celălalt va putea să aranjeze lucrurile. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla, dar nu văd niciun drum care să ducă la un final fericit", a adăugat Ken Follett.
Scriitorul Lee Child (al cărui nume real este Jim Grant), creatorul personajului Jack Reacher, consideră "îngrozitoare" perspectiva unei victorii a lui Boris Johnson, celebru pentru numeroasele sale gafe şi excese, în această cursă pentru putere.
"Avem de-a face cu 'Boris Trump', un alt mare mincinos nesăbuit, tot cu o freză ridicolă şi niciun fel de înţelegere asupra politicii", a declarat Lee Child.
Patru scriitori britanici de mare succes pornesc într-o cruciadă europeană anti-Brexit
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.216
Înarmarea României a intrat în linie dreapta: Victor Negrescu explică beneficiile Pieței Unice a Apărării din UE
1.216

742
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
742

1.199
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.199

131
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
131

3.033
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
3.033

3.374
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.374

69
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
69

183
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
183

216
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
216

18.086
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
18.086

140
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
140

8.400
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.400

224
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
224
















Comentează