Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier produs miercuri pe DN6, între localităţile Dăneasa şi Stoneneşti, traficul rutier în zonă fiind blocat pentru a permite intervenţia echipajelor de prim-ajutor, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, potrivit Agerpres.
În accident au fost implicate o autoutilitară şi un autoturism, iar potrivit primelor informaţii obţinute de poliţişti, între cele două autovehicule ar fi avut loc un impact frontal.
Două dintre persoanele rănite, ambele aflate în autoturism, respectiv şoferul maşinii şi o pasageră, au rămas blocate şi erau în stare de inconştienţă la sosirea echipelor de intervenţie.
Poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea accidentului miercuri în jurul orei 15,00, în zonă deplasându-se poliţişti de la Serviciul Rutier Olt precum şi echipaje medicale.
Potrivit Centrului Infotrafic, circulaţia rutieră pe DN6, în zona producerii accidentului, ar putea fi reluată în 45-60 de minute.
Patru persoane rănite într-un accident pe DN6 - Trafic rutier blocat între Dăneasa şi Stoeneşti
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

2.901
Sechestrată și aproape să fie violată, o tânără de 17 ani a scăpat folosind o aplicație a telefonului: Polițiștii din Ialomița au intrat în forță în casă
2.901

54
VIDEO Beat, și-a bătut tatăl și a plecat cu mașina deși avea permisul suspendat: Polițiștii din Giurgiu l-au săltat din trafic
54

2.778
Candidata la șefia adjunctă a DNA semnalează probleme grave: procurori care dau doar clasări și dosare blocate ani la rând
2.778

94
Accident mortal în Constanța: șoferul unei mașini a murit după impactul cu un camion
94

28
FOTO Incendiu la o locomotivă în Oradea: pompierii au intervenit de urgență în Gara Episcopia
28

1.605
Bolojan, OCDE și mamele - România are nevoie de politici pro-familie, nu de contabilitate rece pe spinarea natalității
1.605

2.580
Statul pregătește intervenția pe piața carburanților. Ministrul Nazare cere instituțiilor cu atribuții în domeniu să acționeze: Stocurile pe care le au producătorii și distribuitorii la dispoziție astăzi sunt achiziționate în trecut
2.580

6.258
UPDATE - PSD, AUR și PACE au dat o nouă lovitură în Parlament: ajutoare one-off pentru pensionarii MApN și MAI, incluse în buget
6.258

20
Emisiunea filatelică "Rotary, District România, 90 de ani", de vineri, în magazinele Romfilatelia
20

4.114
„Noi am descoperit azilele groazei” - O instituție discretă a provocat stupoare în Parlament
4.114

5.708
Condamnata Monica Macovei nu mai vrea să presteze muncă în folosul comunității: solicitare în fața justiției
5.708

1.190
Vești bune pentru părinți: Ministerul Educației anunță etapele de înscriere la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026-2027
1.190

3.394
A murit după ce a fost plimbat 16 ore între spitalele din Galați. Medic: "Ne-am făcut treaba!"
3.394
















Comentează