Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, va efectua o vizită în zilele de 25 şi 26 mai la Strasbourg, unde va sfinţi o biserică ortodoxă rusă şi se va întâlni cu conducerea Consiliului Europei, organism paneuropean a cărui preşedinţie este asigurată în prezent de Franţa, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al patriarhului rus, preotul Aleksandr Volkov, citat de agenţia de presă RIA Novosti potrivit Agerpres.
Potrivit secretarului de presă al patriarhului Kirill, sfinţirea bisericii - care va servi oficialilor ortodocşi ruşi de la Strasbourg, studenţilor din oraş şi altora - va avea loc duminică.
De asemenea, în cadrul acestei vizite, patriarhul Kirill are programate întâlniri cu reprezentanţi ai Bisericii Romano-Catolice şi cu conducerea Consiliului Europei.
Relaţiile Rusiei cu Consiliul Europei au fost tensionate până recent, după ce delegaţiei ruse la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) i-a fost suspendat dreptul de vot în 2014, ca urmare a anexării peninsulei ucrainene Crimeea. Din 2017, Rusia nu şi-a mai achitat contribuţia la bugetul CE şi riscă astfel să fie exclusă în iunie din organizaţie.
Franţa şi Germania au făcut demersuri pentru a aplana tensiunile cu Rusia în privinţa locului său în cadrul CE. Într-o declaraţie a miniştrilor de externe ai ţărilor membre CE, adoptată la 17 mai, când Franţa a preluat preşedinţia organizaţiei, prin rotaţie, de la Finlanda, se sugerează pe un ton ambiguu că Rusiei i s-ar putea reatribui dreptul de vot în cadrul APCE.
Patriarhul Kirill, în misiune la Strasbourg - Se va întâlni cu conducerea Consiliului Europei
Explorează subiectul
Articole Similare

952
VIDEO Cel puțin 21 de morți și mai mulți răniți în urma unei explozii produsă într-o fabrică de artificii din India
952

3.160
FOTO Reacție dură în Turcia după atacurile SUA-Israel din Iran: Proteste la Incirlik - punct strategic în regiune; jurnaliști reținuți
3.160

65
Fostul prim-ministru al Israelului, mesaj de susținere pentru operațiunea „Răcnetul Leului”: Iranienii se află în fața unei „oportunități istorice”
65

1.342
Zelenski, despre atacurile SUA în Iran: Oferă poporului iranian „șansa” de a se debarasa de un „regim terorist”, care a ales să fie complicele lui Putin
1.342

2.907
Casa Albă, anunț de ultimă oră: Trump a urmărit evoluțiile din Iran alături de echipa de securitate. Discuție telefonică cu Netanyahu
2.907

3.284
Avertismentul analiștilor financiari, după atacurile lansate de SUA şi Israel asupra Iranului: Piețele globale se vor confrunta cu volatilitate accentuată
3.284

163
Iranul trimite mesaje text prin care îndeamnă locuitorii să părăsească capitala
163

1.613
VIDEO Capitala Iranului, în alertă: recomandări de evacuare, magazine luate cu asalt și aglomerație la ieșiri
1.613

137
Atacul israelian asupra școlii de fete din sudul Iranului: bilanțul crește la 85 de morți
137

3.467
Putin convoacă de urgență Consiliul de Securitate al Federației Ruse după atacurile asupra Iranului
3.467

5.961
VIDEO Incendiu la Palm Jumeirah, după lovituri: Autoritățile din Dubai confirmă – patru răniți
5.961

2.586
Programul nuclear al Iranului: Motivele pentru care Teheranul nu cedează sub nicio formă
2.586

6.404
VIDEO Explozii și incendii în Dubai după un atac cu rachete; Atac cu dronă în Kuweit, valuri de interceptări la Doha. Cel puțin 70 de morți în sudul Iranului
6.404

















Comentează