O delegaţie de 31 de membri a talibanilor a sosit în Qatar pentru a semna un acord de retragere a trupelor americane ce ar putea pune capăt războiului din Afganistan, au declarat sâmbătă responsabili ai grupării islamiste, transmite Reuters potrivit Agerpres.
SUA şi talibanii urmează să semneze, în prezenţa secretarului de stat Mike Pompeo, un acord de pace în cadrul eforturilor mai ample de reconciliere afgană şi de încetare a celui mai lung război în care au fost angajate Statele Unite.
Ceremonia de semnare a acordului este prevăzută să aibă loc în capitala Qatarului, Doha.
SUA şi talibanii au discutat timp de peste un an în legătură cu un acord privind retragerea forţelor americane din Afganistan în schimbul unor garanţii de securitate din partea insurgenţilor.
Negocierile erau pe punctul de a fi finalizate în septembrie, când au fost suspendate de preşedintele Donald Trump după un atentat al talibanilor în care au murit doi militari americani. Discuţiile au fost reluate în decembrie în Qatar.
Pas către pace în Afganistan - Negociatorii talibani au sosit la Doha pentru semnarea acordului cu SUA
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

556
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
556

1.078
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
1.078

2.034
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.034

3.375
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
3.375

2.529
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.529

961
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
961

41
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
41

8.681
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
8.681

3.589
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.589

64
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
64

7.340
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.340

22
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
22

5.253
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
5.253

















Comentează