Compania chineză CGN, cu care statul român negociază de mai mulţi ani realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, trebuie să încheie contractul în acest an, întrucât timpul discuţiilor s-a terminat, a declarat, luni, ministrul Energiei, Anton Anton, în şedinţa comisiilor reunite de specialitate din Parlament, cu ocazia avizării bugetului pentru 2019 al ministerului informează Agerpres.
"Săptămâna trecută sau acum două săptămâni am avut discuţii cu partenerul chinez care a fost selectat prin procedură transparentă de selecţie. Le-am pus în vedere un singur lucru: timpul discuţiilor s-a terminat, am tot vorbit, am tot povestit, iar anul acesta ei trebuie să vină şi să încheie contractul. Nu vin să încheie contractul, s-a terminat, nu mai avem ce să discutăm", a spus Anton.
Pe data de 9 noiembrie 2015, reprezentanţii Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea unităţilor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.
Proiectul este evaluat la circa 6,5 miliarde de euro.
Partenerul chinez de la Cernavodă trebuie să încheie contractul anul acesta - Timpul discuţiilor s-a terminat, avertizează ministerul Energiei
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

16
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
16

66
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
66

43
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
43

86
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
86

55
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
55

344
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
344

29
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
29

111
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
111

15
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
15

30
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
30

25
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
25

57
Naftogaz din Ucraina a declarat că o instanță elvețiană a respins cererea Gazprom privind plata a 1,4 miliarde de dolari
57

37
Analiștii reevaluează estimările prețului petrolului, în contextul în care conflictul din Iran perturbă piețele
37
















Comentează