Parlamentul venezuelean, dominat de partidul preşedintelui Nicolas Maduro, a cerut marţi guvernului expulzarea ambasadoarei Uniunii Europene ca răspuns la noi sancţiuni ale UE împotriva a 19 oficiali, notează AFP preluat de agerpres.
Adunarea Naţională a aprobat un "acord de respingere" a acestor sancţiuni şi intenţionează să îl "îndemne" şeful statului să o "declare persona non grata pe şefa delegaţiei diplomatice" a Uniunii Europene, Isabel Brilhante Pedrosa, pentru a proceda la "expulzarea" ei.
Textul, aprobat în unanimitate de deputaţi, solicită, de asemenea, revizuirea acordului privind prezenţa reprezentanţei europene la Caracas.
"Votez cu ambele mâini pentru ca reprezentanta Uniunii Europene să fie declarată persona non grata', a afirmat preşedintele Adunării Naţionale, Jorge Rodriguez, înainte de a solicita votul.
UE a sancţionat luni 19 oficiali ai regimului lui Nicolas Maduro pentru rolul lor în acte şi decizii despre care a spus că subminează democraţia şi statul de drept în Venezuela.
Decizia, validată de miniştrii de externe ai celor 27, ridică la 55 numărul total de funcţionari şi înalţi funcţionari ai guvernului lui Nicolas Maduro sancţionaţi de UE (interdicţia de călătorie şi blocarea activelor pe teritoriul Uniunii).
Doi deputaţi ai noii Adunări Naţionale, aleasă nedemocratic" potrivit opoziţiei, Jose Bernabe Gutierrez Parra, liderul partidului Accion Democratica, şi Jose Dionisio Brito Rodriguez, responsabil al partidului Primero Justicia, se numără printre personalităţile sancţionate.
UE i-a sancţionat, de asemenea, pe Omar Jose Prieto, guvernatorul statului Zulia, comandantul forţelor armate Remigio Ceballos Ichaso şi trei responsabili ai Consiliului Electoral, printre care preşedinta acestuia, Indira Maira Alfonzo Izaguirre.
În ianuarie, UE a anunţat că este gata să adopte măsuri restrictive ţintite suplimentare, având în vedere deteriorarea situaţiei din Venezuela în urma alegerilor legislative din decembrie 2020.
După aceste alegeri, boicotate de principalele partide de opoziţie şi ale căror rezultate nu au fost recunoscute de Statele Unite, Uniunea Europeană şi mai multe ţări din America Latină, partidul preşedintelui Maduro şi aliaţii săi au câştigat 256 din cele 277 de locuri ale Adunării Naţionale.
La 29 iulie, după un prim val de sancţiuni europene, Nicolas Maduro a declarat-o persona non grata pe Isabel Brilhante Pedrosa şi i-a dat 72 de ore pentru a părăsi ţara. Cu toate acestea, când termenul a expirat, guvernul a dat înapoi, cerând în schimb "gesturi" din partea UE.
Guvernul venezuelean a anunţat pentru miercuri o întâlnire a ministrului său de externe, Jorge Arreaza, cu Isabel Brilhante Pedrosa, precum şi cu ambasadorul Franţei, Romain Nadal, şi cu reprezentanţi diplomatici ai Germaniei, Spaniei şi Olandei.
Venezuela a devenit în 2017 prima ţară din America Latină sancţionată de UE, care a adoptat între timp sancţiuni împotriva a 55 de oficiali venezueleni.
Parlamentul venezuelean cere expulzarea ambasadoarei UE
Explorează subiectul
Articole Similare

5
Furtunile au devastat sudul Italiei - Givernul de la Roma declară stare de urgență
5

314
Culisele puterii la Bruxelles: funcțiile de top care pot deveni un coșmar. Kaja Kallas 'se plânge în privat că Ursula von der Leyen este o dictatoare' (POLITICO)
314

3.054
VIDEO Administrația condusă de Donald Trump și-a schimbat la 180 de grade tonul în cazul crimei care a șocat o lume întreagă
3.054

37
Amenințările lui Trump au efect - Premierul canadian respinge categoric ideea unui acord comercial cu China
37

1.456
VIDEO Părinții bărbatului ucis de polițiștii ICE din SUA rup tăcerea: „Minciunile dezgustătoare spuse despre fiul nostru de către administrația Trump sunt reprobabile și dezgustătoare”
1.456

20
Sute de migranţi au dispărut sau decedat în Marea Mediterană în ianuarie
20

2.823
Cea mai grea înfrângere a rușilor la Marea Neagră - Rușii recunosc, din greșeală, că nava Moskva a fost scufundată de Ucraina
2.823

33
Furtuna Chandra lovește Regatul Unit - Atenționare de călătorie pentru cetățenii români
33

87
Europa nu se poate apăra singură fără ajutorul Statelor Unite: Avem nevoie unii de alţii
87

1.998
Criza din Mienneapolis ia amploare - Trump îl trimite în zonă pe "Ţarul frontierelor"
1.998

65
Gardienii Revoluţiei ar putea fi declarată organizație teroristă în UE - Propunerea Italiei
65

29
Accident aviatic în Maine, SUA - Cel puțin șapte persoane au murit
29

3.093
Dispută la vârful puterii de la Teheran în timp ce portavionul Abraham Lincoln se îndreaptă către Golful Persic - Fiul președintelui cere restabilirea internetului
3.093
















Comentează