Deputaţii irlandezi au adoptat miercuri o moţiune simbolică cerând guvernului de la Dublin să recunoască un stat palestinian.
Parlamentul irlandez este ultimul parlament european care a votat în acest sens după parlamentele francez, britanic şi spaniol, reflectând un sentiment crescând de frustrare faţă de Israel şi stagnarea procesului de pace, notează AFP.
Moţiunea, care nu este obligatorie, cere guvernului irlandez "să recunoască oficial statul Palestina" pe baza frontierelor din 1967 şi cu Ierusalimul de Est drept capitală, aşa cum stipulează rezoluţiile Naţiunilor Unite.
Acest lucru ar fi "o contribuţie pozitivă pentru a garanta o soluţie negociată între cele două state la conflictul israeliano-palestinian", precizează moţiunea.
Deşi nu este o măsura de constrângere asupra guvernului, ministrul irlandez al afacerilor externe Charlie Flanagan a declarat că Dublinul sprijină principiul unei soluţii bazate pe existenţa a două state.
În octombrie, Suedia a fost prima ţară din Europa de Vest şi a opta din lume care a recunoscut statul palestinian.
Deşi moţiunea a fost propusă de partidul de opoziţie Sinn Fein, ea a obţinut sprijinul tuturor partidelor din parlament, inclusiv cele ale alianţei guvernamentale.
Liderul Sinn Fein, Gerry Adams, care a fost oprit de Israel să intre în Gaza în timpul unei vizite în regiune săptămâna trecută, a declarat că această moţiune dă speranţă.AGERPRES
Parlamentul irlandez a votat pentru recunoaşterea unui stat palestinian
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

264
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
264

37
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
37

544
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
544

2.360
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.360

2.593
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.593

5.093
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.093

1.993
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
1.993

3.697
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.697

14.857
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
14.857

3.835
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
3.835

70
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
70

72
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
72

3.807
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mojtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
3.807
















Comentează