Parlamentul elen a adoptat joi seara noile măsuri de austeritate de aproape 5 miliarde de euro, cerute de creditori, UE şi FMI, 153 de deputaţi din cele două partide din coaliţia guvernementală, Syriza şi Anel, votând pentru, în timp ce 128 de parlamentari au fost împotrivă, transmit agenţiile internaţionale de presă, relatează agerpres.
Cu câteva ore înaintea adoptării legii, atunci când premierul Alexis Tsipras îi chema pe deputaţi să voteze în favoarea noilor măsuri, în faţa Parlamentului au izbucnit incidente, care nu au durat însă decât câteva minute.
În marja unei manifestaţii la apelul sindicatelor, un grup de tineri a lansat cocktailuri Molotov contra forţelor de ordine, conform imaginilor difuzate de televiziunea Skai, relatează AFP. Poliţia a ripostat lansând gaze lacrimogene.
La manifestaţia din faţa Parlamentului elen au participat circa 12.000 de oameni, conform poliţiei, citate de EFE.
Pachetul de măsuri de austeritate cuprinde noi majorări de impozite şi scăderi de pensii în valoare de 4,9 miliarde de euro, măsuri care ar urma să se aplice în perioada 2019-2020, cei doi ani care urmează după terminarea actualului plan de asistenţă. În replică, pachetul include şi măsuri compensatorii pentru cei mai defavorizaţi, precum ajutoare pentru chirii şi medicamente.
Adoptarea acestor noi măsuri este o condiţie pentru deblocarea unei tranşe de 7 miliarde de euro din planul de asistenţă în vigoare (2015-2018), bani care vor servi în principal la rambursarea unor datorii de patru miliarde de euro către BCE la data de 20 iulie şi de două miliarde unor investitori privaţi.
Votul din Parlament vine la o zi după ce 18.000 de persoane au manifestat la Atena şi Salonic (al doilea oraş al Greciei) şi o grevă generală a fost declanşată la chemarea sindicatelor din sectorul public şi privat.
Oficialii greci speră că aprobarea măsurilor de austeritate va permite deblocarea unei noi tranşe din planul de asistenţă cu ocazia reuniunii din 22 mai a miniştrilor de Finanţe din zona euro (Eurogrupul). În plus, Grecia mizează pe această reuniune pentru a obţine angajamentele clare din partea partenerilor cu privire la restructurarea datoriei publice a Greciei (179% din PIB). De asemenea, Guvernul grec ar dori ca obligaţiunile greceşti să poată fi incluse în programul de achiziţii de active al Băncii Centrale Europene, pentru a putea reveni pe pieţele de obligaţiuni şi a se finanţa.
Parlamentul Greciei a adoptat noile măsuri de austeritate
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

54
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
54

781
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
781

19
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
19

2.219
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
2.219

58
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
58

2.343
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.343

91
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
91

1.601
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.601

4.444
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.444

2.101
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.101

86
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
86

48
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
48

1.331
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.331

















Comentează