Parlamentul European a făcut joi un pas către recuperarea a peste 4 milioane de euro pe care fostul grup de extremă dreaptă din Parlamentul European, Identitate şi Democraţie (ID), i-ar fi cheltuit în mod abuziv în legislatura trecută şi pe care acum decidenţii instituţiei europene încearcă să-i impute unui nou grup suveranist, Patrioţi pentru Europa (PfE), considerându-l pe acesta un fel de succesor legal al fostului grup ID, demers descris de noul grup PfE drept o acţiune absurdă şi motivată politic, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Impulsionate mai ales de Giorgia Meloni şi Marine Le Pen, partidele europene suveraniste au înregistrat un progres la alegerile europarlamentare din 2024, dar fără a reuşi schimbarea raporturilor de forţe în Parlamentul European. Grupurile politice progresiste pro-europene, respectiv popularii (PPE), socialiştii (S&D), liberalii (Renew) şi Verzii, ce au format o majoritate care a susţinut-o pe Ursula von der Leyen pentru încă un mandat la conducerea Comisiei Europene, au format în paralel şi un "cordon sanitar" împotriva partidelor eurosceptice care contestă concentrarea a prea multă putere la Bruxelles.
Aceste partide eurosceptice sunt acum împărţite în trei grupuri politice în Parlamentul European. Avem astfel grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce manifestă un euroscepticism moderat, spre deosebire de celelalte două grupuri suveraniste, respectiv Europa Naţiunilor Suverane (ESN) şi Patrioţi pentru Europa (PfE), cel din urmă fiind creat de premierul ungar Vikor Orban.
În ultima legislatură, grupul Identitate şi Democraţie (ID) a inclus partide de extremă dreaptă precum formaţiunea franceză Adunarea Naţională a lui Marine le Pen, cea italiană Liga a lui Matteo Salvini sau Partidul Libertăţii austriac. După alegerile din 2024 acest grup s-a dezintegrat şi majoritatea partidelor din componenţa sa au intrat în noul grup Patrioţi pentru Europa (PfE), în care se regăsesc însă şi partide care anterior nu erau în grupul Identitate şi Democraţie (ID).
Invocând drept argumente că în grupul PfE se regăsesc fostul secretar general al fostului grup ID, mai mulţi funcţionari ai acestuia şi "marea majoritate" a europarlamentarilor care anterior făceau parte din ID, plus că grupul PfE s-a constituit la numai câteva săptămâni după desfiinţarea ID, Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European a cerut joi ca grupului Patrioţi pentru Europa să i se impute o sumă de circa 4,33 milioane de euro cheltuită de fostul grup ID.
Aceste fonduri, despre care aceeaşi comisie consideră că au fost cheltuite în mod abuziv, corespund alocaţiilor pe care grupurile politice din Parlamentul European le primesc pentru cheltuielile lor administrative şi de funcţionare, precum şi pentru acţiunile de informare privind activitatea lor.
Cererea Comisiei pentru Control Bugetar va fi transmisă Biroului Parlamentului European, compus din preşedinta Roberta Metsola şi cei 14 vicepreşedinţi ai legislativului european, care vor lua în cele din urmă decizia.
Grupul Patrioţi pentru Europa a descris acest demers drept o "vânătoare de vrăjitoare" menită să discrediteze partidele acestui grup şi a solicitat publicarea cheltuielilor făcute şi de celelalte grupuri din Parlamentul European, "astfel încât toată lumea să le poată verifica". "Afirmaţia absurdă conform căreia Patrioţii pentru Europa sunt succesorii legali ai grupului ID este nefondată şi motivată politic", a mai remarcat grupul suveranist.
Acesta din urmă a publicat în urmă cu o lună pe website-ul ngotransparency.eu lista contractelor prin care Comisia Europeană a finanţat cu circa 17 miliarde de euro între anii 2019 şi 2023 numeroase ONG-uri, printre care se numără circa o mie de grupuri politice activiste.
Parlamentul European vrea să impute grupului Patrioţi pentru Europa peste 4 milioane de euro cheltuite de grupul Identitate şi Democraţie
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.024
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.024

3.847
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
3.847

8.489
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
8.489

4.436
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
4.436

4.093
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.093

1.708
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.708

11.565
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
11.565

4.036
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
4.036

5.223
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
5.223

4.591
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.591

4.424
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.424

5.222
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.222

3.130
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.130

















Comentează