Parlamentul European intenţionează să deschidă un centru de testare pentru virusul SARS-CoV-2 pentru eurodeputaţi şi personalul angajat în forul legislativ european, rezultatele fiind disponibile în cel mult 24 de ore, relatează marţi politico.eu.
Comisia pentru bugete a Parlamentului European a dat undă verde acestui plan, cu 39 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere. Preşedintele PE, David Sassoli, solicitase redirecţionarea a 990.000 de euro - sumă alocată iniţial pentru misiunile personalului PE şi pentru deplasările între locurile de muncă ale eurodeputaţilor - pentru a finanţa testele Real Time PCR în perioada octombrie-decembrie.
"Testarea este esenţială pentru detectarea timpurie şi limitarea eficientă a răspândirii virusului'', indică cererea preşedintelui PE, care a fost făcută după o decizie a biroului Parlamentului European din 14 septembrie privind crearea unui centru de tastare.
Rezultatele testelor vor fi în general disponibile în termen de 24 de ore.
''Dacă este nevoie, aceste termen poate fi scurtat la cerere, astfel că rezultatul poate fi disponibil în 12 ore'', a declarat directorul general pentru resurse umane al Parlamentului European, Kristian Knudsen, în faţa membrilor comisiei BUDG.
Aceste teste vor fi efectuate "pe bază voluntară şi doar pentru persoane asimptomatice'', a explicat un purtător de cuvânt al Parlamentului European, care a adăugat că în acest fel sunt ajutate şi centrele de testare din Belgia, ''care sunt deja supuse unei presiuni''.
Parlamentul European va deschide un centru de testare pentru eurodeputaţi şi personalul angajat
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

201
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
201

1.751
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.751

2.861
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.861

3.051
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.051

3.762
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.762

3.031
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.031

1.304
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.304

5.844
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.844

2.365
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.365

3.526
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.526

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.310
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.310

1.837
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.837
















Comentează