Parlamentul European s-a pronunţat joi prin vot pentru eliminarea controalelor la frontierele interne dintre spaţiul Schengen şi Croaţia.
Într-un raport elaborat de eurodeputatul portughez Paulo Rangel (grupul PPE) şi adoptat cu 534 voturi pentru, 53 împotrivă şi 25 abţineri, Parlamentul European sprijină aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen. La 9 decembrie 2021, Consiliul a confirmat că toate condiţiile necesare pentru aplicarea integrală a normelor Schengen au fost îndeplinite de Croaţia. Acum, eurodeputaţii îndeamnă Consiliul să continue procesul şi să adopte o decizie finală de eliminare a controalelor la frontieră.
"Până în prezent, Croaţia a făcut obiectul celei mai cuprinzătoare evaluări privind aderarea la spaţiul Schengen a oricărei ţări din UE. Comisia a dat curs unui număr de 281 de recomandări în 8 domenii ale legislaţiei Schengen. Comisia şi Consiliul au confirmat disponibilitatea ţării de a aplica integral normele Schengen. Parlamentul European este întru totul de acord: eliminarea controalelor la frontierele interne trebuie să aibă loc până la sfârşitul acestui an!", a declarat raportorul Paulo Rangel după votul de joi.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată joi, preşedinta PE Roberta Metsola a salutat votul din plen privind sprijinul pentru aderarea Croaţiei la Schengen şi şi-a exprimat speranţa că ''va fi făcut şi pasul următor, aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen''. La 18 octombrie 2022, eurodeputaţii şi-au exprimat, într-o rezoluţie fără caracter legislativ, sprijinul pentru admiterea fără întârziere a Bulgariei şi României.
Pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale la frontierele externe ale UE, eurodeputaţii îndeamnă Croaţia să informeze Parlamentul şi Consiliul cu privire la modul în care şi-a pus în aplicare planul de acţiune, pentru gestionarea frontierelor externe ale UE şi, în special, mecanismul independent de monitorizare a acţiunilor poliţiei. În urma rapoartelor privind returnările la frontierele Croaţiei, eurodeputaţii cer Comisiei să evalueze aspectele legate de gestionarea frontierelor externe ale Croaţiei şi de drepturile fundamentale (inclusiv prin vizite la faţa locului) ca parte a programului de evaluare Schengen.
Parlamentul European a pledat de mult timp pentru extinderea spaţiului Schengen de liberă circulaţie, care include în prezent 26 de state (toate statele membre ale UE, cu excepţia Bulgariei, Croaţiei, Ciprului, Irlandei şi României, precum şi Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein, care nu sunt membre ale UE). În 2018, eurodeputaţii au declarat că, de îndată ce îndeplineşte criteriile necesare, Croaţia ar trebui să fie admisă în spaţiul Schengen. La 18 octombrie 2022, aceştia şi-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru admiterea fără întârziere a Bulgariei şi României.
Decizia finală de eliminare a controalelor interne trebuie luată cu unanimitate de Consiliul UE.
Parlamentul European, undă verde pentru aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen. Ce asigurări primește România de la Roberta Metsola
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

102
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
102

95
Horoscopul zilei de 16 martie 2026. Racii au noroc neașteptat în plan social. Află ce se întâmplă cu zodia ta
95

312
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
312

380
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
380

1.010
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.010

1.485
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.485

677
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
677

983
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
983

1.244
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.244

564
Va folosi Ciprian Ciucu Primăria Capitalei ca trambulină pentru Președinție? 'Mi se potrivesc, mai degrabă, pozițiile executive. Nu știu ce context, să n-am de ales'
564

1.689
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.689

1.017
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.017

3.110
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.110














Comentează