Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 252 voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 10 abţineri, proiectul de lege privind construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia.
"Se aprobă realizarea monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia, judeţul Alba, pentru care se alocă de la bugetul de stat maximum 18.800 mii lei. Suma va fi utilizată pentru demararea lucrărilor necesare în anul 2017 şi finalizarea acestora în anul 2018 cu încadrarea în bugetul aprobat în acest scop Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi Consiliului Local Alba Iulia", prevede proiectul, potrivti Agerpres.
Conform actului normativ, din această sumă, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va asigura maximum 10.300 mii lei pentru plata dreptului de autor către autorul monumentului de for public declarat câştigător al concursului pentru Monumentul Unităţii Naţionale din Alba Iulia, organizat în anul 1993, precum şi pentru plata materialului necesar, a lucrărilor de construire şi de realizare a infrastructurii necesare pentru amplasare, ce vor fi realizate de autor.
Proiectul prevede şi alocarea sumei de 8.500 mii lei în bugetul Consiliului Local Alba Iulia pe anul 2018, pentru realizarea lucrărilor de amenajare a pasajului ceremonial, reamenajarea Parcului Unirii şi punerea în valoare a monumentului.
De asemenea, se prevede autorizarea Ministerul Finanţelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.
Camera Deputaţilor este for decizional.
Parlamentul a votat construirea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 - Alba Iulia
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.383
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
1.383

1.545
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.545

625
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
625

2.786
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.786

963
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
963

5.155
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.155

2.919
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.919

1.671
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.671

102
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
102

32
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
32

31
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
31

1.710
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.710

1.674
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.674
















Comentează