Plenul Parlamentului se reuneşte luni, de la ora 15,00, pe ordinea de zi a şedinţei comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor fiind inclusă numirea a doi membri ai Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi numirea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului, au decis luni Birourile permanente reunite.
Plenul va acorda vot şi solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind constituirea Grupului de Luptă Aliat pe teritoriul României sub conducerea Franţei, dezbătută în şedinţa din pe 23 noiembrie şi nefinalizată prin vot din cauza suspendării şedinţei ca urmare a defecţiunii sistemului de vot electronic.
Parlamentarii vor modifica, prin vot, componenţa nominală a unor delegaţii ale Parlamentului la diverse adunări parlamentare şi organizaţii internaţionale.
Parlament: Luni - şedinţă comună pentru numirea de membri ai CNCD şi a preşedintelui CNA
București
10°C
Articole Similare

1.457
FOTO|VIDEO O statuie cu Donald Trump și Jeffrey Epstein în postura din 'Titanic' a fost instalată, în semn de protest, în fața Capitoliului din Washington DC
1.457

51
George Simion, la Târgu Jiu, unde angajaţii de la Complexul Energetic Oltenia protestează de mai multe zile. Apel la ministrul Energiei şi la premierul Bolojan
51

2.430
VIDEO Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masă și îi cere lui Ilie Bolojan să adopte rapid măsurile propuse de PSD: Plan pentru stoparea creșterii prețului la carburant
2.430

32
Andrei Ohaci (AUR) cere Guvernului reducerea TVA la combustibili
32

37
Marius Dunca, vicepreședinte PSD: Bugetul trebuie să protejeze comunitățile locale și categoriile vulnerabile
37

3.917
SURSE Ilie Bolojan a convocat a doua ședință de Guvern, în aceeași zi
3.917

4.699
DOCUMENT Șoc în Legea bugetului: Nu sunt prevăzuți integral banii pentru pensionari și pentru copiii cu handicap
4.699

1.182
Budăi critică măsurile Guvernului: 'Pentru unii, orice ajutor pentru oameni este pomană. În schimb, taxele mai mari pentru toți se numesc reforme'
1.182

2.840
BREAKING PSD anunță oficial că va aviza Legea bugetului, dar mută bătălia în Parlament
2.840

3.548
Efectul de bumerang pentru George Simion: Îl prind din urmă declarațiile făcute și afirmațiile categorice
3.548

4.742
Blocaj total în Primăria Capitalei - consilierii PSD, PUSL și AUR riscă să-și piardă mandatele. Prefectul Andrei Nistor: 'Din punctul meu de vedere, suntem deja acolo'
4.742

4.160
VIDEO Diana Șoșoacă: 'Vom intra în război. Ne aflăm în centrul celui de-al Treilea Război Mondial. Românii vor fi folosiți pentru a ataca Iranul și Rusia'
4.160

21.033
Ilie Bolojan a depistat o șmecherie prin care se sifonează banii de la Guvern: S-a enervat și a dat ordin să înceteze imediat suveica
21.033

















Comentează