Actul normativ pentru modificarea Statutului judecătorilor şi procurorilor, adoptat săptămâna trecută de Camera Deputaţilor, va fi din nou dezbătut marţi în Comisia specială pentru legile Justiţiei, scrie agerpres.ro.
Începând cu ora 13,00, comisia va analiza amendamentele depuse de senatori până luni.
Astfel, legea ar putea fi inclusă de Biroul permanent, pentru dezbatere şi vot, pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Senatului de marţi după-amiază, dacă raportul comisiei va fi finalizat.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a admis joia trecută că modificarea Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor ar putea fi adoptată în plenul Camerei superioare a Parlamentului săptămâna acesta şi a pledat pentru intrarea în vigoare, cât mai rapid, a acestei legi.
Camera Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, cu 181 de voturi "pentru", 74 - "împotrivă" şi 5 abţineri, reexaminarea Legii 303/2004 a Statutului judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, principala modificare fiind la definiţia erorii judiciare.
Potrivit textului adoptat, "există eroare judiciară atunci când: a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară; b) s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod vădit şi indubitabil contrară legii sau situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, precum şi atunci când, prin încălcarea clară şi incontestabilă a situaţiei de fapt sau a normelor juridice aplicabile, au fost afectate drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară".
Parlament: Amendamentele senatorilor la Statutul magistraţilor, dezbătute marţi în Comisia specială
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

73
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
73

1.449
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.449

612
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
612

2.543
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
2.543

958
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
958

4.752
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
4.752

2.789
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.789

1.647
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.647

89
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
89

30
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
30

30
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
30

1.691
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.691

1.666
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.666
















Comentează