Primul adjunct al procurorului general, Bogdan Licu, cel care îndeplineşte şi funcţia de procuror general interimar, a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul Revoluţiei, pentru a fi reanalizat.
Informaţia a fost confirmată luni de Biroul de presă al Parchetului General, iar cererea lui Bogdan Licu adresată instanţei supreme vine după ce preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, a făcut o nouă plângere împotriva soluţiei de clasare a dosarului. Dacă plângerea depusă de Mărieş va fi admisă, atunci dosarul va fi redeschis.
Pe 14 octombrie 2015, Parchetul Militar a clasat dosarul privind evenimentele din decembrie 1989, care au avut ca rezultat decesul a 709 persoane, rănirea a 1.855 de persoane prin împuşcare, rănirea a 343 de persoane în alte împrejurări şi reţinerea a 924 de persoane.
Ulterior, Asociaţia 21 Decembrie şi peste 100 de victime şi urmaşi ai celor care au avut de suferit în decembrie 1989 au atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia procurorilor militari de închidere a dosarului.
Pe 22 ianuarie 2016, judecătorii de la instanţa supremă au respins plângerea depusă de Asociaţia 21 Decembrie 1989, însă alte zeci de plângeri asemănătoare încă se află pe rolul instanţei. AGERPRES
Parchetul General va reanaliza dosarul Revoluţiei
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

0
Consilierul lui Nicușor Dan respinge teoria „statului paralel” pro-Kremlin: „Mi-e greu să găsesc argumente”
0

510
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
510

2.541
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
2.541

1.216
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
1.216

37
Senatorul Sava, semnal de alarmă privind Spitalul din Constanţa
37

1.964
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
1.964

77
Buda(PNL): Încercarea de a-l schimba din funcţie pe premierul Bolojan e proiectul aripii dragniste din PSD
77

1.729
Fost ministru al Muncii, atac la premier după declarațiile despre carburanți: 'Nu, domnule Bolojan, dumneavoastră sunteți piromanul economic!'
1.729

2.737
Vor SUA să târască România în războiul din Orientul Mijlociu? Consilierul Marius Lazurca pune capăt isteriei: 'Nu ne-au cerut o bază, ci au oferit ceva'
2.737

30
Proiect: verificare obligatorie a vârstei pentru cumpărăturile online de alcool, tutun și acces la jocuri de noroc
30

70
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și indcompetenței
70

2.801
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
2.801

2.088
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
2.088

















Comentează