Irina Kuglay, reprezentanta Ministerului Public la dezbaterea din Senat asupra legii graţierii, le-a spus senatorilor jurişti că infracţiunile de corupţie şi cele asociate lor nu trebuie să beneficieze de graţiere, ţinând cont că problema corupţiei este una gravă la nivelul societăţii, dar şi pentru că statul român s-a angajat la nivel naţional şi internaţional, prin mai multe strategii, să combată acest fenomen.
"Nu avem strategii naţionale pe cinci ani pentru combaterea furturilor din buzunare, nu avem strategii pe cinci ani pentru combaterea infracţiunilor de vătămare din culpă pe care le-aţi graţiat, în schimb avem strategii cincinale în care sunt angajate toate instituţiile statului român, cu obligaţii punctuale interne şi internaţionale, pentru combaterea infracţiunilor de corupţie. (...) La nivelul Ministerului Public, aşa cum s-a arătat de îndată după apariţia în spaţiul public a proiectului de Ordonanţă 13 şi a proiectului de graţiere iniţial, (...) se va considera că graţierea faptelor de corupţie este un semnal contrar venit din partea unei instituţii a statului, contrar politicii pe care Parchetul este obligat să o aducă la îndeplinire, întrucât, repet, ea este asumată la nivel statal. De aceea, credem noi că, indiferent de numărul persoanelor aflate în detenţie pentru fapte de corupţie, infracţiunile de corupţie trebuie tratate din perspectiva gravităţii concrete a faptelor şi a urmărilor pe care acestea le produc, dar şi din perspectiva multitudinii de fapte de corupţie care se săvârşesc de la nivel foarte înalt până la nivel foarte jos în societatea românească. (...) Într-o abordare consecventă pe care noi am propus-o de la început infracţiunile de corupţie şi cele asociate lor nu trebuie să beneficieze de graţiere", a explicat reprezenta Ministerului Public, potrivit agerpres.ro.
Parchetul General face praf legea grațierii: 'Problema corupției este una gravă'
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

36
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
36

114
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
114

353
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
353

297
Google Maps se schimbă radical: Apar facilități care nu existau până acum
297

266
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
266

263
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
263

913
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
913

263
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
263

2.147
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.147

632
ANM anunță zile neobișnuit de calde, dar și o schimbare a vremii - Prognoza meteo pentru weekend și începutul săptămânii viitoare
632

1.107
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.107

710
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
710

1.349
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.349

















Comentează