Primăria Sectorului 4 și Spitalul Clinic de Urgență ”Bagdasar-Arseni” intenționează să se asocieze pentru finanțarea și realizarea în comun a parcării unității medicale. În timp ce spitalul ar urma să pună la dispoziția primăriei, pe toată durata asocierii, terenul necesar realizării obiectivului de investiții, Consiliul Local al Sectorului 4 ar urma să asigure finanțarea obiectivului de investiții, toate acestea după aprobarea Consiliului General al Municipiului București.
Conform proiectului de hotărâre aprobat de Consiliul Local al Sectorului 4, beneficiile rezultate din activitățile comune desfășurate de asociați în cadrul viitorului contract de asociere vor fi împărțite egal de către aceștia, până la amortizarea investiției, după scăderea costurilor aferente administrării și întreținerii.
Pentru a putea demara procedurile necesare finanțării și realizării în comun a lucrărilor de interes public local ”Amenajare parcare Bagdasar-Arseni”, Consiliul Local Sector 4 va solicita acordul expres al Consiliului General al Municipiului București (CGMB), cu privire la asocierea Primăriei Sectorului 4 cu Spitalul Clinic de Urgență.
După obținerea avizului CGMB, cele două instituții vor încheia un contract de asociere în participație pe o durată de 10 ani, dar nu mai mică decât durata amortizării investiției. Documentul va stabili clar faptul că beneficiilor rezultate din activitățile comune desfășurate de asociați vor fi de 50% - 50%.
De partea de contabilitate aferentă exploatării parcării se va ocupa, potrivit schiței de contract aprobată de Consiliul Local al Sectorului 4, spitalul, în calitate de asociat-administrator.
”Zona Berceni este una din cele mai aglomerate din Sectorul 4 și locurile de parcare nu sunt niciodată suficiente. Pe Șoseaua Berceni, între Piața Sudului și Apărătorii Patriei sunt în curs de amenajare peste 400 de parcări în spic, mai există, în stadiu de proiect, o parcare etajată de 180 de locuri, iar o alta, tot etajată, de 400 de locuri este în curs de execuție la Piața Sudului. Sperăm ca și acest proiect propus de noi să aibă susținerea CGMB”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
În prezent, în incinta Spitalului Bagdazar Arseni nu există spații de parcare amenajate.
Parcarea din curtea Spitalului `Bagdasar-Arseni`, amenajată de Primăria Sectorului 4
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.950
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
1.950

3.630
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.630

673
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
673

1.543
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.543

69
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
69

23
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
23

90
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
90

73
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
73

59
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
59

68
Aproape 100 de pacienți la cabinetul de urgențe stomatologice deschis recent la Spitalul Județean Brașov
68

21
Primul studiu privind munca în Sănătate, prezentat în premieră, la Tg. Mureș
21

142
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
142

39
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
39
















Comentează