Papa Leon al XIV-lea l-a numit vineri pe episcopul Richard Moth în funcţia de arhiepiscop de Westminster, liderul Bisericii Catolice din Londra şi cea mai proeminentă figură catolică în Anglia şi Ţara Galilor, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Moth îl va înlocui pe cardinalul Vincent Nichols, care a deţinut această poziţie timp de 16 ani şi care a împlinit 80 de ani luna trecută, vârsta obligatorie de pensionare pentru episcopii catolici.
Moth, în vârstă de 67 de ani, s-a născut în Zambia, dar s-a mutat în Anglia la o vârstă fragedă. Din 2015 a fost liderul diocezei de Arundel şi Brighton în sudul Angliei, iar anterior a fost episcopul catolic desemnat să se ocupe de forţele armate britanice.
''E o platformă mai mare şi va fi ceva inedit, iar eu aştept cu nerăbdare'', le-a declarat el reporterilor.
Numirea survine la o zi după ce papa Leon a zguduit ierarhia Bisericii din Statele Unite prin înlocuirea cardinalului Timothy Dolan din fruntea Arhiepiscopiei de New York.
Moth va fi instalat în noua funcţie pe 14 februarie, a precizat dioceza de Westminster într-un comunicat. Nichols va rămâne lider interimar pentru perioada de tranziţie.
Moth preia cârma într-o perioadă când catolicismul câştigă teren în special în rândul tinerilor.
Potrivit unui raport al Bible Society/YouGov realizat anul acesta, numărul catolicilor îl depăşeşte pe cel al anglicanilor printre credincioşii cu vârste între 18 şi 34 de ani în Anglia şi Ţara Galilor, 41% dintre aceştia identificându-se drept catolici, în comparaţie cu 20% care afirmă că sunt anglicani, procente care inversează nivelurile din 2018.
În 2018, Moth a realizat un salt cu paraşuta pentru a strânge fonduri pentru britanicii care merg în pelerinaj la Lourdes, Franţa. ''Moth a aterizat'', a scris apoi pe Tweeter dioceza de Arundel şi Brighton.
Numirea anunţată vineri survine în contextul unei apropieri a legăturilor dintre Roma şi Londra după momentul când regele Charles al III-lea şi papa Leon al XIV-lea s-au rugat împreună în Capela Sixtină de la Vatican, prima rugăciune comună a unui monarh englez şi a unui pontif catolic în aproape cinci secole.
Moth a spus că a vorbit recent cu Sarah Mullally, care va deveni, în martie, prima femeie arhiepiscop de Canterbury din istoria Bisericii Angliei şi au discutat probleme de justiţie socială, sperând că o va cunoaşte mai bine odată cu numirea lui în noua funcţie.
''Sfera ecumenică nu îmi este străină'', a spus el.




























Comentează