Papa Francisc a condamnat duminică "spirala morţii" în creştere din Orientul Mijlociu, făcând apel la cele două părţi implicate în conflictul israeliano-palestinian să se angajeze în "căutarea sinceră a păcii", relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Spirala morţii care creşte zi după zi stinge rarele raze de încredere care există între cele două popoare", a deplâns Papa în rugăciunea angelus de duminică, din Piaţa Sfântul Pentru din Roma.
El a făcut referire la raidul israelian de joi dintr-o tabără de refugiaţi din Cisiordania, care s-a soldat cu zece morţi, şi atacul de vineri al unui palestinian, care a împuşcat mortal şapte persoane în apropierea unei sinagogi din Ierusalim.
"De la începutul anului, zeci de palestinieni au fost ucişi în schimburi de focuri cu armata israeliană", a reamintit el, înainte de a chema "cele două guverne şi comunitatea internaţională să găsească alte soluţii fără a aştepta, inclusiv dialogul şi căutarea sinceră a păcii".
Papa condamnă 'spirala morţii în Orientul Mijlociu şi cere 'căutarea sinceră a păcii'
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
1

1.009
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.009

1.818
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.818

35
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
35

1.202
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.202

2.932
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.932

39
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
39

3.067
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.067

2.168
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.168

160
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
160

93
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
93

3.965
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.965

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25
















Comentează